S-a aflat identitatea călugăriţei din Franţa
29.03.2007, Paris (Catholica) - O publicaţie franceză a dezvăluit identitatea „călugăriţei misterioase” a cărei bruscă vindecare de boala Parkinson ar putea să fie recunoscută ca miracol, ducând astfel la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Le Figaro afirmă că aceasta ar fi sr. Marie-Simon-Pierre, de 45 de ani, membră a Micilor Surori ale Maternităţii Catolice.
Călugăriţa şi congregaţia ei au păstrat secretul despre vindecare, primele informaţii oficiale spunându-se că vor fi oferite la 2 aprilie, când prima etapă a procesului deschis pentru defunctul Pontif va fi închisă. Mons. Slawomir Oder, postulator al cauzei de beatificare, a dezvăluit săptămâna aceasta faptul că sora va sosi în Roma pentru a participa la 2 aprilie la ceremonia din Bazilica San Giovanni in Laterano ce va marca încheierea procesului diecezan. Oficialii nu au dat de înţeles dacă identitatea călugăriţei ar fi urmat sau nu să fie dezvăluită.
Sr. Marie-Simon-Pierre a fost diagnosticată în 2001 cu boala Parkinson – de care a suferit şi Papa Ioan Paul al II-lea. În 2005 boala a devenit gravă, trupul devenindu-i tot mai rigid iar mâna stângă tremurându-i puternic. Exact la două luni după moartea Papei, după ce ea şi alte membre din congregaţie s-au rugat cerându-i acestuia mijlocirea, s-a întâmplat minunea: „M-am trezit la 4:30 dimineaţa, uimită că am putut să dorm. Am sărit din pat deoarece trupul meu nu mai era rigid şi nici nu mă durea. Nu mai fusesem niciodată aşa.” O cercetare medicală ulterioară a stabilit că nu mai exista nici o urmă de boală în trup.
In ce masura, aceasta dezvaluire este importanta? Cat de mult slujeste scopului divulgarii unui miracol care ar putea conduce la o prea asteptata beatificare?
Caci care ar urma sa fie consecintele? O publicitate somptuasa, tulburarea linistii unei comunitati, specularea aspectului comercial, un joc ce spulbera miracolul.
Imi marturisesc pretuirea pentru sora Marie-Simon-Pierre, bucuria pentru vindecarea sa si speranta ca marturisirea sa va conduce la ridicarea papei Wojtylla la calitatea de Fericit.
Dar…
Cred ca legatura cu un sfant care ti-a oferit prin ruga sa ajutorul se cuvine a ramane su semnul tainei. Caci dincolo de dezvoltarea evlaviei fata de unul sau altul dintre prietenii lui Dumnezeu se afla ceva care nu are a fi marturisit. Ori foamea de stiri a mass-mediei, pentru care aceasta legatura ar fi doar marfa, risca a macula un eveniment diafan, cu profunde semnificatii la nivel personal. Si astfel, beatificarea ar deveni piesa a unui show, cum nu rareori s-a intamplat.
In mod sigur sunt miliarde de sfinti. Toti sunt, suntem, chemati la sfintenie. Altfel paradisul ar fi aproape inutil si gol… si sfintii ar fi un pic singuri prin el. Cei „recunoscuti„ de Biserica sunt asazis declarati sfinti nu pentru ca nu ar fi deja, ci pentru a incuraja pe cei care traiesc pe pamant sa urmeze exemplul lor de viata, de corectitudine, de munca, de iubire a adevarului si a dreptatii, a omului etc. Insa suprasolicitarile din partea unor grupuri pentru „recunoasterea„ de „sfinti„ din propriul grup pentru promovarea grupului au determinat juristii Bisericii sa creeze aceste regululi de „recunoastere„ tocamai pentru blocarea miilor de solicitari „interesate„… Aceste reguli se aplica si adevaratilor sfinti. Insa mai inainte de asteptarea unei decizii giuridice asupra sfinteniei lui Ioan Paul al II-lea, este de preferat urmarea exemplului sau, de citit enciclicile sale, si de le pus in practica, indeosebi de guvernanti si politici- de cei care au puterea in mana si capacitatea sa le inteleaga… Centesimus annus, Sollicitudo rei socialis, Fides et Ratio, Ut unum sunt, Laborem Exercens, Memorie si identitate etc. sunt cuvinte care stiga inca, pentru cei care nu au inteles dintr-un suras al sau, sau dintr-o rugaciune a sa, sensul vietii si al mortii…