Crucea ne arată că Dumnezeu este aproape de noi
07.04.2007, Vatican (Catholica) - La încheierea Căii Crucii, Papa Benedict al XVI-lea a legat patima şi moartea lui Cristos de suferinţa omului contemporan. Papa a reparcurs cele 14 staţiuni în ziua de 6 aprilie 2007, Vinerea Mare, la Coloseum, staţiuni începând de la Grădina Măslinilor şi încheindu-se cu înmormântarea lui Isus. Într-o meditaţie spontană, Sfântul Părinte a observat că „urmându-l pe Isus pe drumul pătimirii Sale, nu vedem doar suferinţa lui Isus ci îi vedem şi pe toţi cei care suferă în lume”. Contemplarea suferinţelor lui Cristos, a spus Pontiful, trebuie „să deschidă ochii inimilor noastre… să ne ajute să vedem cu inima”.
Episcopul Romei a purtat crucea la prima şi la ultima staţiune. El a spus că „a ne converti la Cristos, a deveni creştini” înseamnă „a primit o inimă de carne, o inimă sensibilă la pătimirile şi suferinţele celorlalţi”. „Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu distant, de neatins în sfinţenia Sa. Dumnezeul nostru are o inimă, într-adevăr o inimă de carne”, a adăugat el. Papa Benedict al XVI-lea a spus că Cristos „a luat trup tocmai pentru a suferi cu noi şi pentru a fi cu noi în suferinţele noastre. El a devenit om pentru a ne da o inimă de carne şi pentru a trezi în noi o iubire pentru aceia care suferă, pentru aceia care sunt în nevoi”. Papa şi-a încheiat meditaţia rugându-se „pentru toţi aceia din lume care suferă”, şi pentru ca creştinii să fie mesageri ai iubirii lui Cristos „nu doar cu cuvinte, ci cu întreaga noastră viaţă”.
De-a lungul a câtorva staţiuni crucea a fost purtată de tineri. Între ei s-a numărat o fată din China. De asemenea a fost purtată de doi călugări franciscani din Ţara Sfântă. Zeci de mii de pelerini au participat la Calea Crucii la Coloseum. Imaginile au fost transmise în direct în 41 de ţări de 67 de reţele de televiziune. Meditaţiile au fost compuse de Mons. Gianfranco Ravasi, prefect al Bibliotecii şi Galeriei Ambroziene din Milano. La a noua staţiune – Isus se întâlneşte cu femeile din Ierusalim – Mons. Ravasi, specialist în biblic, a vorbit despre plânsul tăcut al „tuturor acelor femei care au fost abuzate şi violate, ostracizate şi supuse la ruşinoase practici tribale, femei îngrijorate lăsate să îşi crească singure copiii, mame evreice şi palestiniene, şi acelea din toate ţările aflate în război, văduve şi bătrâne uitate de copiii lor”.
„Este un lung şir de femei care dau mărturie în faţa unei lumi aride şi nemiloase despre darul tandreţii şi compasiunii, aşa cum au făcut-o pentru Fiul Mariei în acea dimineaţă târzie în Ierusalim”, a scris el. „Ele ne învaţă frumuseţea emoţiilor: că nu trebuie să ne fie ruşine când inimile noastre sunt mişcate de compasiune, când lacrimile apar uneori în ochii noştri, când simţim nevoia unei mângâieri şi a unor cuvinte de consolare”.
