A II-a întâlnire a Comisiei Sinodale Pastorale (comunicat)
21.04.2007, Oradea (Catholica) - În data de 21 aprilie 2007 a avut loc cea de-a doua întâlnire a Comisiei Sinodale Pastorale (CSP) a Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea. Aşa cum s-a stabilit la prima întâlnire a CSP din luna ianuarie, de acestă dată au participat toţi membrii subcomisiilor, acestea fiind: subcomisia pentru pastoraţia copiilor avand-o ca presedintă pe Oana Tuduce, subcomisia pentru pastoraţia tinerilor – Ramona Pop, subcomisia pentru pastoraţia adulţilor – Pr. Coriolan Mureşan, subcomisia pentru pastoraţia familiilor – Pr. Mircea Sonea, subcomisia pentru pastoraţia asistenţială – Pr. Vicar General Florian Gui. În cadrul programul întâlnirii, cuvântul de început al Preşedintelui CSP, PS Virgil Bercea a fost urmat de prezentarea participanţilor şi împărţirea pe grupuri a subcomisiilor. În cadrul subcomisiilor s-a discutat pe marginea chestionarului elaborat pentru investigarea pastoraţiei desfăşurate în cadrul eparhiilor şi totodată s-au evidenţiat necesităţile şi problemele fiecărei eparhii în parte. Din cadrul acestor subcomisii au rezultat un număr de concluzii care au fost discutate în plen, iar preşedintele CSP, PS Virgil Bercea, le va prezenta în cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică.
Propunerile discutate le voi prezenta în cele ce urmează. Pentru Subcomisia Pastoraţiei Copiilor s-a evidenţiat necesitatea realizării unei broşuri cu materiale pentru pastoraţia copiilor, s-a propus o întalnire eparhială a copiilor, reluarea Zilelor Prieteniei la nivelul de Arhiepiscopiei, iar în colaborare cu subcomisia pentru pastoraţia tinerilor, cursuri de formare pentru animatori. Din cadrul subcomisiei pentru pastoraţia tinerilor au reieşit următoarele propuneri: stabilirea unei persoane de contact în vederea organizării ZMT la nivelul Bisericii noastre, fiind propusă Ramona Pop, realizarea de cursuri de formare pentru preoţi şi seminarişti, elaborarea unor materiale formative. Subcomisia pentru pastoraţia adulţilor a înaintat următoarele propuneri: numirea unor responsabili pastorali la nivel protopopial, constituirea de Birouri Pastorale la nivelul Eparhiilor, elaborarea unei broşuri cu situaţia laicilor adulţi din cadrul BRU şi, în acelaşi timp, oferta asociativă existentă. Subcomisia cu pastoraţia familiilor a propus adunarea de materiale pentru realizarea unei broşuri din care să reiasă necesităţile acestei subcomisii. Subcomisia asistenţială a evidenţiat necesitatea organizării unor departamente sociale în Eparhii şi totodată necesitatea formării asistenţiale în şcoli, licee şi seminarii.
Următoarea întâlnire a CSP va avea loc în toamna acestui an, 2007. Data va fi stabilită ulterior şi comunicată în timp util membrilor acesteia. (Comunicat semnat de secretarul CSP, pr. Paul Popa)
