Drumul spre recunoaşterea (oficială a) sfinţeniei
26.04.2007, Nisiporeşti (Catholica) - Numărul pe luna aprilie a publicat un amplu interviu despre procesele de canonizare cu pr. prof. drd. Damian Pătraşcu, OFMConv, care în etapa diecezană a cauzei „Crinului însângerat” din Nisiporeşti a fost Postulator, iar acum, în etapa romană, este colaborator extern. Găsiţi interviul integral în revista electronică, în continuare fiind reprodusă doar o parte din el.
– La sfârşitul anului trecut, etapa diecezană din procesul de canonizare a Veronicăi Antal s-a încheiat, actele fiind trimise la Roma. Între timp, Ordinul Dvs a deschis un alt proces. Există de asemenea procese deschise şi de Dieceze şi Eparhii, lucru care nu trebuie să ne mire după un regim comunist care a făcut atâtea victime. Considerăm în concluzie că ar fi interesant pentru cititorii noştri să afle despre paşii unui proces de canonizare aşa că începem cu prima întrebare: cine trebuie să ceară canonizarea?
– Poporul credincios cere canonizarea unei persoane, prin gura celui care, tehnic vorbind, este numit Postulator. De un proces de canonizare se îngrijeşte un Actor: acesta poate fi o persoană fizică sau juridică, dar în general sunt Diecezele sau un ordin ori o asociaţie care cinsteşte respectiva persoană. Obligaţia Actorului este de a asigura personalul necesar unei cauze şi partea financiară. Pentru ca deschiderea unui proces să fie realistă, persoana pentru care se doreşte canonizarea trebuie să se bucure de faima de sfinţenie, care implică sfinţenia persoanei.
– Care sunt după aceea primii paşi pentru deschiderea unui proces de canonizare?
– După ce se adună toate documentele care privesc candidatul la canonizare (din partea a doi istorici) şi după ce acestea se analizează din punct de vedere doctrinal (din partea a doi teologi), este numit un Postulator care înaintează o cerere Episcopului locului. Acesta, dacă consideră fondată cererea, se adresează tuturor Episcopilor din Conferinţa Episcopală respectivă şi după ce a obţinut placet-ul din partea acestora, înaintează o altă cerere către Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Acesta, după ce face cercetările necesare în diferitele Congregaţii cu care candidatul ar fi putut avea de-a face, trimite nulla osta (sau nu) Episcopului care s-a adresat lui. După toate aceste aprobări, poate să dea decretul de începere a Procesului de canonizare, înştiinţând în prealabil întreaga sa Dieceză despre aceasta.
Înainte de toate se numeşte un Postulator care să se intereseze direct de această cauză. Se constituie apoi un tribunal pentru cauza de canonizare, personajele cheie din acesta fiind: Delegatul episcopal; Promotorul dreptăţii şi Notarul. Postulatorul este cel care răspunde direct, în numele Actorului şi al Episcopului, de o cauză. El supervizează lucrările tribunalului constituit pentru o cauză de canonizare. Mai prezintă o listă de martori membrilor tribunalului şi îi ajută când este necesar. Nu poate participa la sesiunile procesului, atunci când sunt audiaţi martorii. Pe parcurs, poate prezenta alţi martori pentru a fi audiaţi. Delegatul episcopal conduce, în numele Episcopului, lucrările Tribunalului constituit pentru o cauză şi interoghează martorii. Promotorul dreptăţii ajută Delegatul episcopal ca martorii să declare bine şi exhaustiv tot ceea ce ştiu şi solicită alte eventuale întrebări şi clarificări de la martori, care nu sunt cuprinse în Interogatoriu. Notarul îi citează pe membrii tribunalului pentru fiecare sesiune în parte, pe martori, şi scrie tot ceea ce declară martorii.
– În linii mari, cum se desfăşoară un proces de canonizare?
– Odată începută cauza, membrii tribunalului se adună la o dată şi un loc stabilit de ei, cheamă martorii rând pe rând şi le pun întrebările din Interogatoriu (evident, există mai multe sesiuni). După ce au fost ascultaţi toţi martorii, Postulatorul şi Promotorul dreptăţii pot solicita ascultarea altor martori, dacă cred că este necesar. În paralel se face o cercetare a tuturor scrierilor candidatului pentru a vedea dacă acestea nu conţin erezii sau alte dificultăţi. La sfârşit, toate mărturiile şi documentele adunate se redactează după norme bine precizate, se traduc într-o limbă de circulaţie internaţională şi urmează închiderea procesului la nivel diecezan: faza diecezană. Toate actele, sigilate, sunt duse la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, unde va începe un alt proces, numit faza romană.
Faza diecezană se desfăşoară în Dieceza unde a murit candidatul şi constă în ceea ce am spus mai înainte. Faza romană în schimb se desfăşoară la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor la Roma. Aici este numit un alt Postulator care trebuie să locuiască la Roma în această perioadă; un Relator şi unul sau mai mulţi colaboratori externi. Aceştia analizează actele procesului diecezan iar relatorul se pronunţă asupra validităţii sus-amintitului proces. Din acest moment se lucrează la aşa numitul Positio. Acesta conţine analiza vieţii, virtuţilor, morţii, faimei de sfinţenie şi, dacă este cazul, a martiriului candidatului, în special din punctul de vedere al virtuţilor.
