Interviu cu Gianfranco Svidercoschi
25.05.2007, Cracovia (Catholica) - Primul articolul al numărului pe această lună al revistei electronice „Lumea Catholica” oferă un amplu interviu cu jurnalistul italian Gianfranco Svidercoschi, cel care a colaborat cu Papa Ioan Paul al II-lea şi cu Cardinalul Stanislaw Dziwisz la scrierea unor cărţi. În interviu, jurnalistul evocă personalităţile celor doi. Reproducem doar o parte din interviu, invitându-vă să îl citiţi în întregime în revistă.
– Aţi fost un martor apropiat al pontificatului său. Care consideraţi că au fost principalele sale realizări?
– Când Karol Wojtyla a devenit Papă, Biserica era frământată de conflictele postconciliare ce îi implicau deopotrivă pe Episcopi, preoţi şi laici. Primul lucru important pe care l-a făcut Papa Ioan Paul al II-lea a fost să „relativizeze” aceste conflicte, făcând din evanghelizare principala atenţie a Bisericii. Evanghelizarea implica mişcarea în două direcţii: în primul rând spre necreştini, în special în Est şi în Asia (continent despre care considera că va juca un rol cheie în determinarea viitorului Bisericii); şi în al doilea rând chiar spre Biserică. Credinţa religioasă în lumea occidentală slăbise, astfel că Biserica avea nevoie de o nouă evanghelizare din interior.
Papa Ioan Paul al II-lea a început un alt proces: declericalizarea Bisericii. În opinia mea, de la Conciliul din Trento nu a mai existat o încercare atât de puternică de declericalizare a Bisericii, de dărâmare, după cum spunea chiar Papa, a barierelor ridicate ca răspuns la Reforma protestantă. Papa Ioan Paul al II-lea a realizat acest lucru acordând o importanţă tot mai mare aspectului laical, de comuniune şi carismatic mai mult decât aspectului ierarhic şi instituţional al Bisericii. El a adus astfel la lumină noi protagonişti şi interlocutori ai Bisericii: tinerii, femeile şi noile mişcări. A fixat o direcţie şi acest proces continuă încă. Unele lucruri au rămas neterminate, o parte a Ierarhiei nemergând pe urmele lui; de exemplu el a susţinut foarte mult femeia, dar nu l-au urmat toţi în această direcţie.
– Acţiunile Papei nu au fost limitate la Biserica Catolică…
– De fapt, el a fost întotdeauna foarte angajat în cauza ecumenică în ciuda marilor dificultăţi existente. Au fost ridicate probleme, de exemplu, de decizia Bisericii Anglicane de a admite femei la hirotonire. Cât priveşte Bisericile Ortodoxe, căderea regimurilor comuniste a condus la apariţia de conflicte naţionaliste care implicau Biserica. Un caz în acest sens este Patriarhia Moscovei, care confundă evanghelizarea efectuată de o altă Biserică pe teritoriul ei cu prozelitismul.
Cu toate acestea, Papa a făcut foarte mult pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Bisericile Ortodoxe şi a înfrânt o rezistenţă inimaginabilă. Vizita în Grecia este doar un exemplu al ecumenismului promovat de el. Papa Ioan Paul al II-lea a fost invitat de guvernul grec; Biserica Ortodoxă a declarat că doar va tolera prezenţa sa. Imediat ce a ajuns în Grecia, Papa a cerut iertare pentru greşelile făcute în trecut de catolici împotriva ortodocşilor (referindu-se în special la Cruciada a IV-a din 1024, când Constantinopolul a fost distrus). Vizita Papei a schimbat complet lucrurile. Acum Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Greacă sunt în relaţii bune. La fel se poate spune despre Biserica Ortodoxă din România. Cu toţii îşi amintesc de mulţimile strigând „Unitate, unitate”, când Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu Patriarhul român.
Atenţia Papei nu s-a limitat însă doar la Bisericile necatolice, ci s-a extins şi la necreştini, la religiile monoteiste în special. Karol Wojtyla a fost Papa care, din motive personale, a făcut cele mai mari eforturi de reconciliere a Bisericii Catolice cu iudaismul. A fost primul Papă care a intrat într-o sinagogă, care a stabilit relaţii diplomatice cu Israelul şi care a exprimat condamnări severe la adresa antisemitismului. Vizita sa la Ierusalim şi la Zidul Plângerii le-a arătat clar credincioşilor evrei în ce direcţie se îndreaptă Biserica Catolică.
Papa Ioan Paul al II-lea a făcut de asemenea multe pentru îmbunătăţirea relaţiei Bisericii cu lumea musulmană, pentru depăşirea vechilor conflicte. Primul episod semnificativ al acestei reconcilieri a fost vizita sa în Maroc, în 1985. Pe stadionul din Casablanca el s-a adresat la aproximativ 80.000 de tineri musulmani, uimindu-i cu modul în care s-a prezentat pe sine şi în care a arătat că ţelurile creştinismului nu intră în conflict cu cele ale islamismului. A fost primul Papă care a intrat într-o moschee (la Damasc). Din păcate, terorismul islamic a produs o situaţie de dezechilibru. Au fost atacurile de la 11 septembrie asupra Turnurilor Gemene, războiul din Afganistan şi apoi cei din Irak. Toate acestea au complicat considerabil relaţiile cu islamul. Cu toate acestea, un lucru trebuie amintit: acţiunea Papei Ioan Paul al II-lea în favoarea păcii a făcut ca lumea musulmană să nu privească Războiul din Golf ca un conflict între islamism şi creştinism.
– Aţi menţionat războiul. Moştenirea lui Wojyla include şi angajamentul său faţă de construirea unei lumi mai paşnice. Ce puteţi spune despre aceasta?
– Mulţumită Papei Ioan Paul al II-lea, Biserica şi-a recuperat întreaga credibilitate şi autoritate morală pentru a predica pacea şi dreptatea. În mai multe ocazii, el a fost singurul care a susţinut motivele pentru pace, şi deşi în aparenţă era învins, deoarece războiul prevala, în fapt el a învins, aducând mesajul că războiul este ceva greşit şi că nu trebuie stârnit un conflict între islamism şi creştinism. Funeraliile lui au dat mărturie despre faptul că şi-a dedicat întreaga viaţă construirii unei lumi a păcii. În concluzie am moştenit de la Papa Ioan Paul al II-lea o Biserică mai spirituală, o Biserică în care dimensiunea familiei şi a comunităţii are o importanţă specială, în care fiecare membru este apreciat pentru ceea ce este şi nimeni nu este marginalizat; o Biserică mult mai reconciliată cu lumea, fiind mult mai reconciliată cu ea însăşi, din moment ce relaţiile cu celelalte religii s-au îmbunătăţit considerabil în ultimii 20 de ani; o Biserică ce a putut să îşi refacă credibilitatea şi a devenit astfel o susţinătoare a păcii în lume.
