O altfel de parohie (II)
25.05.2007, Ciudad Real (Catholica) - Sub acest titlu revista electronică „Credinţa noastră, viaţa noastră” a publicat un interviu cu părintele Daniel Lazăr, păstorul comunităţii greco-catolice româneşti din Ciudad Real. A studiat în Cluj-Napoca, Madrid şi Roma, în ultimul dintre oraşe specializându-se în teologie liturgică. A fost hirotonit în ţară de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, după care a fost trimis ca preot pentru comunităţile de români din Spania. Ieri am difuzat prima parte a interviului, astăzi a doua.
– Cum este percepută într-un ambient romano-catolic realitatea diferită care este preotul greco-catolic căsătorit, părinte al comunităţii creştinilor dar si al familiei sale? Aţi avut dificultăţi de integrare din acest punct de vedere?
– Sigur că modul de a percepe şi înţelege realitatea preotului căsătorit este diferită de la persoană la persoană, în funcţie de mulţi factori, desigur si care nu e momentul acum să-i detaliem. În general pot spune că am fost chiar surprins în mod pozitiv de normalitatea cu care am fost privit şi acceptat aici, spun în general deoarece, evident, am întâlnit si poziţii mai refractare sau pur si simplu ale unora care nu puteau înţelege cum e posibil să fii şi preot şi să ai şi familie. Dar repet, mă aşteptam la o mai mare dificultate în a mă integra decât ceea ce am găsit aici; de fapt, oamenii din zona aceasta sunt destul de toleranţi, poate chiar indiferenţi faţă de aceste aspecte. E marea problemă prin care trece Occidentul în prezent, aceea a tot mai accentuatei secularizări.
Contează foarte mult relaţia personală, cunoaşterea şi încrederea reciprocă, şi astfel se pot depăşi multe obstacole provenind în special din ignoranţă şi lipsa de informare. Încerc ori de câte ori am ocazia să prezint realitatea Bisericii noastre, să fac cunoscute multe aspecte care aici se cunosc foarte puţin sau deloc şi nu de puţine ori am fost solicitat sa ţin mici conferinţe în acest sens.
– În ce măsura această parohia greco-catolică română interacţionează cu fiii ei dincolo de serviciile religioase din biserică? Ne referim la faptul dacă organizaţi sau participaţi şi alt fel de activităţi decât cele strict legate de celebrările liturgice.
– E o chestiune destul de clară că in ziua de azi nu poţi să te limitezi doar la a sluji Sfânta Liturghie. Experienţa mea de aici este clara în acest sens: omul trebuie îndrumat şi ajutat din multe, foarte multe puncte de vedere. Nu pot spune că am organizat multe activităţi de tip cultural de exemplu, însă ceea ce se încearcă este mereu o cât mai apropiata relaţie de la om la om, personalizată, să spun aşa. Pentru că aici tocmai acest aspect este unul foarte dat uitării, aş putea spune, deoarece societatea în care trăim este tot mai mult supusă unei „depersonalizări”, unei lipse de sens în ce priveşte valorarea individuală a fiecărei persoane şi tratarea sa ca atare.
Oamenii ajung să facă uneori compromisuri care întrec demnitatea persoanei, fac orice numai sa reuşească în a-şi asigura traiul, şi dacă se poate, unul cât mai comod şi mai bun. E nevoie însa şi de o anumită orientare, de a avea un „nord” sau o „stea polară” în viata, şi după care să ne organizăm totul. Iar acest sens al vieţii nu ni-l pot oferi nici marile supermarket-uri, nici mediile de comunicare deşi au o influenţă teribil de mare asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor. Am încercat să organizăm întâlniri, cu sprijinul parohiilor din anumite localităţi, cu scopul cunoaşterii între oameni, a posibilităţii strângerii legăturilor între români.
De asemenea atunci când din partea Episcopiei, sau a unor parohii se organizează întâlniri pe diverse teme, mereu sunt invitaţi să participe şi credincioşii români. Nu totdeauna e simplu pentru ei să concilieze munca (mulţi lucrează şi sâmbăta) cu aceste alte activităţi. Dar important e şi faptul de a şti că ai o referinţa, că nu eşti singur şi că poţi apela la cineva etc. Asta cred că e o dimensiune importantă a activităţii pastorale, şi încerc s-o cultiv şi întăresc zi de zi. Sigur că apar şi cazuri în care te simţi puţin, sau chiar deloc edificat, poate şi folosit; există persoane care profită de bunătatea altora, profită de orice de fapt, dar asta face parte din joc, ca să zic aşa.
– Deşi presupunem că este greu să stabiliţi în contextul unei fluctuaţii permanente a membrilor comunităţii o medie de vârstă, cum aţi considera comunitatea, tânără, bătrână, luând în considerare şi numărul eventualelor botezuri, cununii, decese etc.?
– Cu toate că aspectul fluctuaţiei din cadrul acestor comunităţi mai speciale care sunt cele din diasporă este unul important, pot spune ca cei care vin aici sunt oameni în general tineri, oameni cu multă capacitate de muncă, oameni dornici să realizeze multe în viaţă. E de înţeles de asemenea şi lipsa de formare a multora, iar asta face ca munca şi efortul pastoral să fie şi mai intens, dar cu siguranţă foarte interesant. Nu vreau să zic nici că e mai greu sau mai uşor decât altundeva: e diferit.
