Papa s-a întâlnit cu oameni de afaceri
28.05.2007, Vatican (Catholica) - Muncitorii sunt cea mai preţioasă resursă a oricărei afaceri, le-a explicat Papa Benedict al XVI-lea unor tineri întreprinzători. Papa s-a întâlnit sâmbătă, 26 mai 2007, cu tineri din Confindustria, Confederaţia Generală a Industriei Italiene, şi le-a spus că în calitatea lor de oameni de afaceri, ei nu sunt doar viitorul economiei italiene, ci şi prezentul. În cadrul discursului său, Sfântul Părinte a subliniat faptul că „viaţa umană şi valorile vieţii umane trebuie să fie întotdeauna fundamentul şi scopul final al economiei”.
Prin urmare, „toate întreprinderile trebuie văzute în primul rând ca grupuri de oameni, cărora trebuie să le fie respectate drepturile şi demnitatea”, a adăugat el. Citând din Compendiul Doctrinei Sociale a Bisericii, Pontiful a arătat că directorii de afaceri trebuie să vadă dincolo de obiectivele economice ale unei companii. „Este de asemenea datoria lor clară să respecte concret demnitatea umană a acelora care lucrează în cadrul companiei”, a spus el. Aceşti muncitori, a adăugat Papa Benedict al XVI-lea, sunt „cea mai preţioasă resursă a oricărei afaceri” şi „factorul decisiv al producţiei”.
Sfântul Părinte a continuat: „În deciziile importante privind strategia şi finanţele, în deciziile de a cumpăra sau de a vinde, de a restructura, de a închide o întreprindere sau de a realiza o fuziune, nu trebuie analizate doar criteriile financiare şi comerciale”. Papa a afirmat că trebuie făcut efortul „pentru ca activitatea muncii să redevină un domeniu în care oamenii să îşi poată împlini potenţialul şi să dea ce au mai bun din capacităţile şi geniul lor individual”. „Şi depinde de voi”, a spus el, „dragi oameni de afaceri, să creaţi cele mai favorabile condiţii pentru a se realiza acest lucru”.
