Orice persoană botezată trebuie să devină misionar
29.05.2007, Vatican (Catholica) - În faţa unei culturi tot mai secularizate, orice persoană botezată trebuie să devină activă în activitatea misionară a Bisericii, spune Papa Benedict al XVI-lea. Acest apel a fost făcut în Mesajul său pentru cea de-a 81-a Zi Mondială a Misiunilor, care va fi celebrată în 21 octombrie cu tema: „Toate Bisericile pentru lumea întreagă”.
În textul publicat astăzi, 29 mai 2007, de Biroul de Presă al Vaticanului, Sfântul Părinte invită „Bisericile locale de pe toate continentele la o conştientizare comună a nevoii urgente de relansare a activităţii misionare pentru a face faţă numeroaselor provocări serioase ale timpului nostru”. Pontiful a adresat aceste cuvinte tuturor „Bisericilor cu tradiţii străvechi care, în trecut, au furnizat misiunilor nu doar resurse materiale ci şi un considerabil număr de preoţi, persoane consacrate şi laici, contribuind astfel la cooperarea eficientă între comunităţile creştine”.
„În faţa unei culturi tot mai secularizate, care pare să pătrundă tot mai mult în societăţile apusene, în lumina crizei familiei, a lipsei de vocaţii şi a îmbătrânirii progresive a clerului”, a explicat Papa, aceste Biserici străvechi „riscă să se închidă în ele însele, să privească spre viitor cu puţină speranţă şi să îşi slăbească efortul misionar”. „Totuşi, tocmai acesta este momentul în care trebuie să ne deschidem cu încredere faţă de providenţa lui Dumnezeu, care nu îşi abandonează poporul şi care, prin puterea Duhului Sfânt, îl călăuzeşte către împlinirea planului Său veşnic de mântuire”, a spus Sfântul Părinte.
Mesajul papal se adresează şi Bisericilor recent evanghelizate; „deşi copleşite de multe dificultăţi şi obstacole în dezvoltarea lor, aceste comunităţi cresc constant”. Papa Benedict al XVI-lea a adăugat: „Unele au numeroşi preoţi şi persoane consacrate, dintre care mulţi, în ciuda numeroaselor nevoi locale, sunt în continuare trimişi să îşi îndeplinească slujirea pastorală şi activitatea apostolică peste hotare, chiar şi în ţări cu evanghelizare străveche. Asistăm la un providenţial `schimb de daruri` în beneficiul întregului Trup mistic al lui Cristos. Mă rog pentru intensificarea cooperării misionare, profitând pe deplin de potenţialul şi carisma fiecăruia”.
Mesajul, semnat de Papa la 27 mai, Duminica Rusaliilor, arată că provocarea misionară de astăzi „nu mai este pur şi simplu de a colabora la activitatea de evanghelizare, ci de a-i face pe oameni să simtă că sunt protagonişti şi să împărtăşească responsabilitatea pentru misiunea Bisericii”. „Această responsabilitate împărtăşită”, încheie Sfântul Părinte, „cere o mai mare comuniune între comunităţi şi o creştere a ajutorului reciproc pentru preoţi, persoanele consacrate şi laicii voluntari, a folosirii mijloacelor necesare astăzi pentru evanghelizare”.
