Atanasie a susţinut apropierea lui Dumnezeu
20.06.2007, Vatican (Catholica) - Apărarea de către Sf. Atanasie a divinităţii lui Cristos a fost o bătălie pentru a arăta că Dumnezeu este accesibil, afirmă Papa Benedict al XVI-lea. Papa a explicat acest lucru în cadrul audienţei generale desfăşurate miercuri, 20 iunie 2007, în Aula Paul al VI-lea. Sfântul Părinte a continuat seria sa de cateheze despre Părinţii Bisericii, reflectând de data aceasta asupra Sf. Atanasie, care a trăit aproximativ între anii 300 şi 373 dC. Atanasie a fost unul dintre participanţii la Conciliul de la Niceea, care „a tratat multe subiecte, mai ales gravele probleme care apăruseră cu câţiva ani înainte cu predicarea diaconului Arie”, a spus Pontiful.
Teoria lui Arie „ameninţa credinţa autentică în Cristos, declarând că `logos`-ul nu este Dumnezeu adevărat, ci un Dumnezeu creat, o fiinţă nu chiar Dumnezeu şi nu chiar om, ci undeva la mijloc. Şi în consecinţă adevăratul Dumnezeu rămâne inaccesibil pentru noi”, a adăugat el. Papa a arătat că în cea mai vestită lucrare a sfântului, „Atanasie spune, într-o frază care a devenit binecunoscută, că Cuvântul lui Dumnezeu `a devenit om pentru ca noi să putem deveni Dumnezeu. El s-a manifestat prin intermediul unui trup pentru ca noi să îl putem percepe pe Tatăl nevăzut. El a îndurat ruşine pentru oameni pentru ca noi să putem moşteni nemurirea`”.
„Ideea fundamentală a întregii bătălii teologice a Sf. Atanasie a fost aceea că Dumnezeu este accesibil. Cristos nu este un Dumnezeu secund, este Dumnezeu adevărat, şi prin comuniunea noastră cu El putem cu adevărat să ne unim cu Dumnezeu. El a devenit cu adevărat `Dumnezeu cu noi`”. Papa Benedict al XVI-lea a spus că „avem multe motive să îi mulţumim Sf. Atanasie”, care „a fost întotdeauna apreciat ca un model al dreptei credinţe, în Răsărit ca şi în Apus”.
