Cardinalul Tauran despre numirea sa
26.06.2007, Vatican (Catholica) - Cardinalul Jean-Louis Tauran afirmă că numirea sa ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios arată angajamentul Papei Benedict în dialogul cu musulmanii. Sfântul Părinte l-a numit în această funcţie pe Cardinalul Tauran luni, separând astfel conducerile Consiliilor Pontificale pentru Dialog Interreligios, respectiv pentru Cultură, până acum conduse de Cardinalul Paul Poupard.
Într-o declaraţie pentru Radio Vatican Cardinalul Tauran a spus: „Cred că este un semn al importanţei pe care Papa o acordă dialogului dintre religii, în special cu islamul. De aceea el a dorit ca acest dicaster să îşi păstreze autonomia, pentru a fi un instrument mai eficient în slujba dialogului dintre religii.” Prelatul a spus că între numirea sa şi reacţiile la discursul Sfântului Părinte de la Regensburg, Germania, din septembrie anul trecut, există o legătură. „Cred că (evenimentul din Germania) a avut o influenţă decisivă, deoarece datorită reacţiilor Papa a putut să îşi clarifice cuvintele. Citind discursul Papei către ambasadorii ţărilor arabe vedem un fir central în gândirea Papei, după care dialogul interreligios este important pentru pace, religiile fiind în slujba păcii.”
Cardinalul Tauran a petrecut aproape patru ani în Liban, în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun. A fost de asemenea secretar al Vaticanului pentru relaţiile cu statele timp de 13 ani. „Din ceea ce mi-a spus Sfântul Părinte, cred că experienţa pe care am avut-o în problemele Orientului Mijlociu şi ceea ce ştiu despre lumea arabă, îmi permit să îmi aduc contribuţia la construirea dialogului dintre religii”, a afirmat Cardinalul de 64 de ani. Vorbind despre ceea ce doreşte să facă, prelatul a spus: „Aş dori să concep un plan implicând Consiliul Pontifical, a doua secţiune a Secretariatului de Stat, Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene, Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor şi Institutul Pontifical pentru Studii Arabice şi Islamice, astfel încât să putem avea împreună o viziune completă asupra problemelor dialogului interreligios.”
