Papa va merge la anul la New York şi Lourdes
16.07.2007, Lorenzago di Cadore (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea intenţionează să meargă la New York în 2008, a dezvăluit purtătorul său de cuvânt. Pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, a mai dezvăluit şi alte lucruri: că Sfântul Părinte va face o importantă declaraţie despre lumea afacerilor în timpul vizitei din Austria din septembrie; că va merge la Lourdes, Franţa, pentru a marca a 150-a aniversare a apariţiilor mariane; mai sunt planificate şi două călătorii în Italia: întâlnirea cu tinerii la Loreto, la început de septembrie, şi o vizită la Napoli la mijlocul lui octombrie.
Întreţinându-se cu reporterii la Lorenzago di Cadore, unde Papa se află în vacanţă, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a spus că Sfântul Părinte intenţionează să accepte invitaţia secretarului general al ONU, Ban Ki Moon, de a veni la New York pentru a se adresa acestui organism internaţional. Organizarea acestui eveniment este încă la nivel de intenţii, neexistând încă nici o dată fixată. Unii oficiali ai Vaticanului, ştiindu-se dorinţa actualului Papă de a reduce numărul de călătorii în străinătate, cred că vizita la New York va fi legată de vizitarea şi a altor oraşe americane. Cardinalul Sean O`Malley de Boston l-a invitat deja pe Pontif în ideea că prezenţa sa va ajuta la vindecarea rănilor scandalurilor cu abuzuri sexuale. Papa a mai fost invitat şi la Congresul Euharistic Internaţional, care va avea loc la Quebec, Canada, în iunie 2008.
Pentru anul viitor, pe lângă Ziua Mondială a Tineretului, din luna iulie, o altă călătorie ar urma să fie la Lourdes, pentru a marca 150 de ani de când Fecioara Maria a apărut Bernadettei Soubirous. Vizita va trezi amintirea evenimentului similar la care Papa Ioan Paul al II-lea participa în august 2004. Dar până în 2008, Papa Benedict are anul acesta programată o vizită în Austria, pentru celebrarea celor 850 de ani de existenţă ai Sanctuarului de la Mariazell. În timpul acestei călătorii Papa va merge la sediul ONU de la Viena, unde va ţine un discurs despre problematica afacerilor. Pr. Lombardo le-a mai spus jurnaliştilor că în această vacanţă Papa Benedict lucrează la volumul al doilea al lucrării „Isus din Nazaret” şi la ceea ce va deveni a doua enciclică a pontificatului său.
