Cardinalul Poupard despre fostul Arhiepiscop de Paris
10.08.2007, Roma (Catholica) - În dimineaţa zilei de vineri, 10 august 2007, în catedrala Notre Dame din Paris, s-au desfăşurat funeraliile Cardinalului Jean-Marie Lustiger, Arhiepiscop emerit al oraşului, decedat duminica trecută la vârsta de 80 de ani după o boală îndelungată. Cardinalul Paul Poupard, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură a prezidat Liturghia euharistică în numele Sfântului Părinte, informează Radio Vatican. Au fost prezenţi numeroşi Cardinali şi Episcopi. La ritul sacru au participat şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care şi-a întrerupt concediul în Statele Unite, şi prim ministrul François Fillon. Au asistat de asemenea reprezentanţi ai altor Bisericii şi ai iudaismului – Cardinalul Lustiger a fost din familie ebraică şi s-a convertit la catolicism la vârsta de 14 ani.
Redacţia centrală a Radio Vatican l-a contactat telefonic pe Cardinalul Paul Poupard, care a declarat: „Cardinalul Lustiger era o persoană dintr-o bucată, o persoană decisă, o persoană care avea o prezenţă puternică chiar şi în fizic, în chipul său deschis, în ochii săi pătrunzători. Se respira, întâlnindu-l, chiar înainte de a deschide gura, o prezenţă pregnantă, din care se putea descoperi că trăia asemenea Sfântului Paul: „Pentru mine a trăi este Cristos” – aş putea rezuma putea totul astfel. Cucerit de Cristos la fel ca Sfântul Paul, în toată viaţa sa de preot, apoi de Episcop şi de Arhiepiscop de Paris, a fost mereu Cristos”.
Întrebat care a fost rolul său în dialogul cu lumea ebraică, Cardinalul Poupard a răspuns: „A fost o lucrare unică, pentru că fiind din familie de evrei, a descoperit singur Evanghelia. În timpul războiului era la Orleans, la o familie catolică şi într-o Vinere Sfântă a ascultat misterul în catedrală. A fost botezat la vârsta de 14 ani. Mama sa a fost deportată şi a murit într-un lagăr de concentrare, aceasta fiind o dramă teribilă. Apoi, venind eliberarea, tatăl său, rămas evreu, ar fi voit să-l facă să abjure, dar tânărul Jean-Marie s-a împotrivit. Pentru a sintetiza atitudinea sa, el a primit ca nume de botez Jean-Marie, dar a păstrat numele său evreiesc Aaron… La început, îmi amintesc, când a devenit Arhiepiscop de Paris – eram rector al Institutului Catolic – au existat puternice neînţelegeri dintr-o parte a lumii evreieşti şi el a suferit mult din acest motiv. Apoi, însă, lucrurile s-au aprofundat şi a fost foarte respectat pentru munca unică pe care a desfăşurat-o, menită să apropie, împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, `fraţii mai mari`. Şi o dovedesc toate mărturiile minunate ale rabinilor, cu ocazia morţii sale”.
Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură a continuat: „Abia a încheiat seminarul la Institutul Catolic din Paris, că a fost numit capelan al studenţilor la Sorbona, prestigioasa universitate din Paris, şi a trăit acolo ani minunaţi alături de tineri, cu care împărtăşea Cuvântul lui Dumnezeu, lua parte la cultul lui Isus în Ţara Sfântă. Pelerinajele au rămas renumite în rândul tuturor participanţilor care şi astăzi le amintesc cu mare emoţie. Mare apropiere, deci faţă de tineri. Noi toţi păstrăm încă amintirea succesului admirabil al Zilei Mondiale a Tineretului de la Paris, unde milioane de tineri s-au reunit, în centrul Parisului, până la marea celebrare de duminică. Îmi amintesc un Jean-Marie radios împreună cu toţi aceşti tineri şi cu Sfântul Părinte”.
„În societatea franceză a fost un om cu un cuvânt greu, întotdeauna liber de toate contingenţele politice… A luat mereu poziţie în marile dezbateri ale societăţii şi acest fapt i-a atras unele duşmănii. Dar el nu a ezitat să-şi spună cuvântul ferm în numele lui Cristos, în numele Evangheliei şi astfel a devenit o carismatică figură mediatică, mereu căutată de toţi şi ascultată cu respect”. Cardinalul Poupard a mai declarat că amintirea lui personală despre Cardinalul Lustiger „se referă la prima întâlnire pe care am avut-o, eu tânăr seminarist din Angers şi el tânăr seminarist din Paris. Era prima întâlnire universitară a seminariştilor Universităţii şi de atunci a trecut jumătate de veac. Un om care, în ultimele noastre întâlniri, îmi spunea: `Paul`, la fel ca la prima întâlnire de acum jumătate de secol, cu un mare, mare zâmbet şi cu bucurie în ochi. Apoi imediat conversaţia trecea pe făgaşul întâlnirii, al raportului dintre credinţă şi cultură”.
