Interviu cu primul diplomat din Dieceza de Iaşi
13.08.2007, Iaşi (Catholica) - Claudiu Carteş, preot al Diecezei de Iaşi, a terminat Academia Ecleziastică din Roma. De curând a fost numit secretar pentru Nunţiatura Apostolică din Coasta de Fildeş. Fiind în ţară înainte de a-şi lua misiunea în primire, a avut bunăvoinţa să răspundă la câteva întrebări puse de pr. Cornel Cadar. Preluăm integral interviul apărut pe situl Ercis.ro.
– Vă rugăm pentru început să vă prezentaţi.
– M-am născut la 19 iunie 1978, la Bacău, fiind primul fiu al lui Gheorghe şi al Veronicăi, originari amândoi din comuna Cleja, judeţul Bacău. Am aparţinut pe rând Parohiei „Sf. Nicolae” din Bacău, când exista o singură parohie în tot oraşul, apoi Parohiei Izvoare-Bacău şi în cele din urma Parohiei „Sf. Cruce” din Bacău. Am urmat Şcoala Generală şi Gimnazială tot în Bacău, iar în anul 1992 am intrat în Seminarul Liceal care se afla atunci în Iaşi. A urmat apoi mutarea Seminarului la Bacău, în anul 1994. Din anul 1996 am fost primit în Seminarul Mare din Iaşi unde am urmat cursurile ciclului filozofic. În anul 1998 am fost trimis sa urmez cursurile ciclului teologic în Roma, la Universitatea Gregoriană (Pontificia Università Gregoriana), fiind student bursier al Colegiului Capranica (Almo Collegio Capranica) – una dintre instituţiile de formare cu cea mai lungă tradiţie şi istorie din Roma. După cursurile instituţionale am urmat cele de licenţă în drept canonic la aceeaşi universitate, pe care le-am încheiat în anul 2003, an în care am fost numit vicar parohial în Parohia „Sf. Mihail Arhanghelul” din Săbăoani.
– Aţi urmat apoi Academia Ecleziastică.
– Da, în anul 2004, am fost primit în Academia Ecleziastică din Roma, instituţie ce se ocupă cu formarea viitorilor slujitori ai Sfântului Părinte în reprezentanţele pontificale din lumea întreagă, în cea mai mare parte nunţiaturi apostolice. Am urmat cursurile academiei timp de trei ani, anul acesta încheind şi ciclul doctoral în drept canonic la aceeaşi Universitate Gregoriană şi susţinând o teză pe tema ideii de libertate religioasă în Europa după 1989.
– Ce înseamnă să fii diplomat al Sfântului Scaun?
– După cum aţi putut observa, am evitat să folosesc termenul de „diplomat” în prezentarea de mai înainte, nu pentru că nu ar fi corect, ci pentru a evidenţia caracterul eclezial şi pastoral al serviciului desfăşurat de reprezentanţele Sfântului Părinte în întreaga lume. Menirea reprezentanţelor pontificale este aceea de a strânge cât mai mult legăturile dintre Bisericile locale şi Sfântul Părinte papa (sau, cum se mai spune, cu Scaunul Sfântului Petru ori cu Sfântul Scaun). Totodată, reprezentanţele pontificale au şi funcţiunea de a-l reprezenta pe Sfântul Părinte (Sfântul Scaun) pe lângă autorităţile politice ale ţărilor respective, iar nunţilor – reprezentanţii Sfântului Părinte, care sunt şi arhiepiscopi – le este recunoscut caracterul diplomatic al serviciului pe care îl desfăşoară în baza dreptului diplomatic şi a dreptului internaţional. De aceea, cei care desfăşoară acest serviciu se mai numesc şi „diplomaţi ai Sfântului Scaun”.
– Ce anume v-a făcut să alegeţi această direcţie?
– Trebuie spus, înainte de toate, că acest serviciu nu depinde de o alegere personală. Este un mod prin care Bisericile locale îl ajuta pe Sfântul Părinte în împlinirea misiunii sale. De aceea, atunci când Sfântul Părinte, prin colaboratorii săi, cere episcopilor diecezani preoţi care pot desfăşura acest serviciu, episcopii, la rândul lor, propun preoţi care, după o perioadă de formare în Academia Ecleziastică din Roma, intră în serviciul Sfântului Părinte în reprezentanţele pontificale din întreaga lume. Aşadar, este vorba nu atât de o alegere personală, cât, mai degrabă, de acceptarea unui alt mod de a sluji în Biserică.
– Vorbiţi-ne despre misiunea pe care aţi primit-o…
– La sfârşitul cursurilor din Academia Ecleziastică din Roma, după susţinerea tezei de doctorat şi după examenul de absolvire a academiei, am primit numire de… să-i spunem secretar (titlul nu este tocmai acesta) pentru Nunţiatura Apostolică în Coasta de Fildeş. Coasta de Fildeş ne este cunoscută nouă, celor din Dieceza de Iaşi, pentru faptul că în această ţară există o misiune la care participă şi dieceza noastră. Mi s-a întâmplat de multe ori ca atunci când cineva mă întreabă unde voi merge, iar eu răspunzând că în Coasta de Fildeş, să mi se spună: „Ah, în misiune!” Este adevărat, într-un fel de misiune, dar puţin diferită. Când se vorbeşte de misiune „diplomatică”, de multe ori se au în vedere ambientele oficiale, politice etc. Misiunea diplomatică a Sfântului Scaun este mult mai amplă, se extinde la tot ceea ce înseamnă Biserica locală: dieceze, misiuni, misionari, ordine călugăreşti etc. tot ce înseamnă viaţa Bisericii. Aşadar, este o misiune, dar puţin diferită de cele pe care noi le cunoaştem de obicei. Cât despre Nunţiatura Apostolică în Coasta de Fildeş, poate vom avea ocazia să vorbim după ce o voi cunoaşte mai bine…
– Care sunt amintirile cele mai frumoase pe care le păstraţi despre Moldova şi le purtaţi cu dumneavoastră?
– Mi-ar fi dificil să fac o selecţie din amintirile cele mai frumoase pe care le voi purta. Cu siguranţă voi purta cu mine tot ceea ce înseamnă experienţa de credinţă, viaţa de credinţă pe care am primit-o de mic aici în Moldova, în Dieceza de Iaşi. Această experienţă am avut ocazia să o îmbogăţesc cu experienţa eclezială trăită la Roma în anii formării mele, şi mai apoi cu experienţa de vicar parohial la Săbăoani. Cred că, dacă ar trebui să le pun în ordine, ar rezulta un album de amintiri ce pleacă de la momentul în care am început să pricep cuvintele şi gesturile Sfintei Liturghii la biserica „Sf. Nicolae” din Bacău, trece prin experienţa micii biserici dedicate sfântului Francisc din Izvoare-Bacău, unde am primit prima sfântă Împărtăşanie şi unde timp de mai mulţi ani am fost cel mai mic ministrant. Trece prin experienţa ca seminarist la nou înfiinţata Parohie „Sf. Cruce” din Bacău şi nu poate să nu conţină amintiri de neuitat ale muncii pastorale desfăşurate la Săbăoani unde m-am ocupat, ce-i drept pentru scurt timp, doar un an, cu pastoraţia tinerilor şi cu pregătirea la sacramentul sfintei Căsătorii. Aşadar, este un album destul de consistent care, sunt sigur, se va îmbogăţi cu alte amintiri şi experienţe şi care, deşi cuprinde ambiente, culturi şi ţări diferite, exprimă foarte bine ideea catolicităţii, adică a universalităţii Bisericii noastre.
