Conferinţă pro-life la Lugoj
15.08.2007, Lugoj (Catholica) - Între 10 şi 13 august 2007 Episcopia de Lugoj a găzduit conferinţa „Protecţia vieţii – baza unei societăţi creştine” în noua clădire a Centrului Pastoral „Sf. Vasile cel Mare” care a fost inaugurată cu această ocazie. Au participat PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, şi pr. Coriolan Mureşan, asistent spiritual pentru ASTRU şi AGRU al Eparhiei de Lugoj, din partea Episcopiei. Invitaţi au fost Monseniorul Phillip Reilly din SUA, fondator al Organizaţiei „Copiii preţioşi ai lui Dumnezeu”, dr. Brian Clowes, de la Human Life International, sora Caroline de la Congregaţia Mere de Misericorde, prof. ing. Emanuel Cosmovici de la Asociaţia Programele Bunavestire.
Organizator a fost Asociaţia Darul Vieţii din Timişoara a cărei preşedinte este pr. protopop onor. Ioan Chişărău, asistent spiritual pentru Reuniunea Mariană din Eparhia de Lugoj. Participanţii au venit din mai multe oraşe, fiind în special tineri studenţi, seminarişti, catolici şi ortodocşi. De asemenea au participat doi preoţi ortodocşi din Bucureşti şi Constanţa, mai mulţi preoţi greco-catolici şi un preot călugăr romano-catolic ioanit din Bucureşti. În timpul conferinţei s-au abordat principalele aspecte ale sfinţeniei vieţii şi naturii umane care sunt sfidate de către revoluţia sexuală, de către tirania tehnologiei moderne, de către controlul internaţional al populaţiei.
Mons. Reilly a făcut nişte meditaţii profunde asupra celor trei enciclice despre viaţa umană (Humanae Vitae, Evangelium Vitae şi Donum Vitae) arătând cât de profetică şi clarvăzătoare a fost învăţătura Bisericii Catolice în faţa pericolului culturii morţii care s-a declanşat odată cu liberalizarea contracepţiei şi pornografiei în anii 60. De asemenea s-a prezentat sondajul de opinie efectuat la Întâlnirea Tineretului Catolic de la Oradea şi cel efectuat în Săbăoani, din care a reieşit profilul tânărului creştin din România, ameninţat din ce în ce mai sever de influenţele moderne ale timpului nostru, pe măsură ce se îndepărtează de Biserică şi de practica credinţei. S-a văzut statistic că atitudinea tinerilor faţă de viaţă şi familie este extrem de deficitară şi sub influenţa spiritului acestei lumi.
Unele dintre cele mai importante concluzii pentru participanţi: există o conspiraţie internaţională împotriva vieţii, care este sub atac de la concepţie până la moarte (adevăr înţeles la întâlnirea Cardinalilor de la Roma în 1991). Cei influenţi ai acestui secol tratează viaţa ca şi cum „ar începe după apariţia ei şi s-ar termină înainte de sfârşitul ei – cu o lipsă totală de onestitate intelectuală!” (Msgr. Reilly). Însă Biserica ne învaţă cu totul altfel: principala vocaţie a oamenilor căsătoriţi este să dăruiască viaţa; ei trebuie să fie generoşi, să-şi asume toate sacrificiile pentru naşterea şi creşterea copiilor lor, şi astfel ei pot deveni sfinţi.” Viaţa este primul dar al omului, fără de care omul nu se poate aştepta la celelalte daruri. (Material furnizat de dna Gerda Chişărău. Mai multe informaţii pe DarulVietii.cnet.ro)
