Mons. Aldo Giordano despre apropiata Adunare Ecumenică Europeană
17.08.2007, Roma (Catholica) - Apropiindu-se a III-a Adunare Ecumenică de la Sibiu, din perioada 4-9 septembrie 2007, redacţia centrală a Radio Vatican a stat de vorbă cu Mons. Aldo Giordano, secretarul general al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, despre aşteptările acestei întâlniri. Evenimentul ecumenic, având ca temă „Lumina lui Cristos luminează tuturor. Speranţă de reînnoire şi unitate în Europa”, se desfăşoară la 10 ani de la Adunarea de la Graz, în Austria, pe tema „Reconcilierea, darul lui Dumnezeu şi izvor de viaţă nou”, şi la 18 ani de la prima Adunare Ecumenică europeană, organizată la Basel, în Elveţia, în 1989, pe tema „Pace în dreptate”.
„Se aşteaptă ca această Adunare să fie cu adevărat o nouă pornire la drum pentru a redescoperi acea lumină care să ne ajute să facem un pas înainte pe calea reconcilierii între creştini. Se aşteaptă, de asemenea, să vrem să ne întrebăm cu adevărat care este contribuţia pe care, ca creştini, o putem da la marile provocări ale Europei actuale şi la marile sfidări din lumea modernă”. Mons. Aldo Giordano a arătat că tema întâlnirii fiind clar cristologică, „mergem la Sibiu cu spiritul de pelerini pentru ne converti din nou la Cristos. Astăzi, avem această convingere că trebuie să pornim din nou de la Evanghelie, de la creştinism, şi numai persoanele care cunosc creştinismul şi îl trăiesc cu adevărat pot da o contribuţie la ecumenism. Suntem conştienţi că primul mare obstacol al ecumenismului este ignorarea creştinismului sau superficialitatea vieţii creştine… În plus, vrem să aprofundăm colaborarea concretă care reflectă unitatea de fond pe care o avem deja între comunităţi şi Biserici şi pe care dorim să o exprimăm în mod mai concret printr-o angajare comună în privinţa dreptăţii, păcii şi solidarităţii”.
Întrebat care crede că este provocarea cea mai urgentă a bătrânului continent, Mons. Aldo Giordano a spus: „Devine extrem de urgent pentru Europa, care, conştient sau nu, caută o lumină, să dea mărturie că această lumină există. Numai în acest fel Europa, redescoperind acea lumină care, în viziunea noastră, se naşte şi face parte din rădăcinile creştinismului, va fi în măsură să înfrunte marile provocări ale lumii actuale. Suntem într-o lume diferită faţă de cea în care s-au desfăşurat adunările ecumenice europene precedente: în 1989, la Basel, Europa era despărţită de un zid; în 1997, la Graz, Europa căuta încă o cale spre libertate şi unificarea continentului. Acea Europă nu putea să-şi imagineze că va trebui să se confrunte atât de curând cu terorismul, cu creşterea abisului dintre nordul şi sudul lumii, cu întâlnirea dintre culturi şi religii, cu un fenomen al migraţiilor atât de mare; nu-şi imagina că dezvoltarea ştiinţifică şi tehnică avea să pună probleme etice atât de profunde încât privesc îndeaproape viziunea însăşi despre om… Avem nevoie de o nouă lumină şi noi pornim pe drumul spre Sibiu pentru da mărturie despre această lumină, pentru a căuta împreună această nouă lumină”.
