Pontiful trimite 200.000USD în Peru
20.08.2007, Vatican (Catholica) - Prin intermediul Consiliului Pontifical Cor Unum, Papa Benedict al XVI-lea a trimis 200.000USD ca ajutor în Peru după ce un cutremur a devastat ţara şi au murit cel puţin 540 de oameni. Vaticanul a confirmat luni, 20 august 2007, într-un comunicat, sprijinul în bani precum şi călătoria Cardinalului Tarcisio Bertone în regiunea afectată de cutremurul cu magnitudinea 8 ce a avut loc miercuri, 15 august. Sfântul Părinte a spus duminică, 19 august, după rugăciunea Angelus, că îl trimite pe Cardinalul Bertone, secretarul său de stat, în Peru. El a arătat că acesta prevăzuse deja o călătorie în ţara sud-americană.
Gestul Pontifului doreşte „să exprime grija Bisericii universale pentru aceia care şi-au pierdut pe cei dragi ai lor şi bunurile lor”, se arată în declaraţie. Papa Benedict al XVI-lea îi încurajează pe credincioşi şi asociaţiile catolice de ajutorare să întreprindă toate eforturile posibile de asistenţă organizată într-un spirit de „caritate fraternă faţă de populaţiile afectate, respectând priorităţile definite local şi în acord cu Biserica locală”. Consiliul Pontifical Cor Unum este dicasterul Vaticanului care supraveghează activităţile caritabile ale Bisericii.
