Vaticanul face apel pentru viaţa unui condamnat la moarte
08.09.2007, Vatican (Catholica) - Cardinalul Renato Martino a făcut apel pentru viaţa unui ucigaş condamnat în Texas, a cărui execuţie este programată a avea loc în luna aceasta. Vineri, 7 septembrie 2007, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace a cerut autorităţilor texane să comute sentinţa lui Joseph Lave, în vârstă de 42 de ani, care a fost condamnat la moarte acum 13 ani. Cardinalul a făcut declaraţia sa în cadrul celui de-al 12-lea Congres Mondial al Comisiei Internaţionale a Asistenţei Pastorale Catolice din Închisori, care se desfăşoară în Roma până marţi, potrivit unei declaraţii publicate de dicaster.
Execuţia lui Lave este programată pentru 13 septembrie. El a fost condamnat la moarte pentru că a ucis doi angajaţi de 18 ani în timp de jefuia un magazin de articole sportive în 1992. Condamnatul este unul dintre cei cinci prizonieri a căror execuţie este programată pentru luna aceasta în Texas. Cardinalul Martino a spus în apelul său că „inumanitatea şi inutilitatea pedepsei cu moartea… sărăceşte societatea care o aprobă şi o practică şi nu lasă loc pentru reabilitarea celui condamnat”. Declaraţia dicasterului a arătat că preşedintele a preluat cauza în favoarea lui Joseph Lave demarată de Comunitatea Sant Egidio, care a urmărit cazul de luni de zile.