Vaticanul clarifică unele probleme despre persoanele vegetative

14.09.2007, Vatican (Catholica) - Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a clarificat faptul că administrarea de hrană şi apă pentru persoanele în aşa numita stare vegetativă este, cu rare excepţii, obligatorie morală. Documentul şi nota însoţitoare, dată publicităţii astăzi şi aprobată de Papa Benedict al XVI-lea, vine ca răspuns la întrebările trimise Vaticanului de Conferinţa Episcopală Americană în 2005. Întrebările au fost trimise la câteva luni după ce Terri Schiavo, din Florida, care se afla în stare vegetativă în urma unor probleme la creier, a murit la 13 zile de la eliminarea tubului prin care era hrănită.

Soţul femeii este cel care a cerut ca acest tub să fie scos, în timp ce părinţii ei catolici au afirmat că aşa ceva ar fi o crimă. După ani de lupte în tribunal, un judecător a decretat că tubul trebuie scos. Edward Furton, etician şi director la publicaţia Centrului Naţional Catolic de Bioetică, a declarat pentru Zenit că textul Vaticanului „vorbeşte direct despre cazul Terri Schiavo, afirmând fără echivoc faptul că gestul suspendării hranei şi apei a fost unul greşit”. De fapt este vorba de „reafirmarea declaraţiei Papei Ioan Paul al II-lea din 2004, care îi chema pe catolici să ofere hrană şi apă pacienţilor în PVS (stare vegetativă persistentă). Documentul afirmă că hrana şi apa constituie o asistenţă obişnuită şi nu un tratament medicamentos.”

Furton a mai explicat că a existat „o considerabilă dezbatere pe marginea acestei probleme între teologii din SUA, conturându-se două şcoli diferite. Mulţi gândeau că după declaraţia Papei Ioan Paul al II-lea cazul a fost închis, dar dubii au persistat. Unii au spus că Papa Ioan Paul al II-lea ar fi încălcat învăţătura Papei Pius al XII-lea, amintită în clarificarea Vaticanului. Papa Pius al XII-lea a avut mult de spus pe aceste teme şi a fost cu mult înaintea timpurilor lui. Dar comentariul Vaticanului se străduieşte să sublinieze că nu există contradicţie între ce a spus Papa Ioan Paul al II-lea şi învăţătura Papei Pius al XII-lea. Acesta din urmă a vorbit despre pacienţii care sunt aproape de moarte sau chiar deja morţi. Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre pacienţii care nu sunt pe moarte.”

Conferinţa Episcopală Americană a publicat un comentariu sub forma de întrebări şi răspunsuri pe marginea declaraţiilor Vaticanului în care se explică acele cazuri excepţionale în care administrarea hranei şi apei poate fi suspendată. Episcopii subliniază că hrănirea artificială poate fi oprită „în zone îndepărtate sau în situaţii de extremă sărăcie”, sau când este imposibil pentru trupul pacientului să asimileze mâncarea solidă şi lichidă. Ca exemplu concret s-a oferit acela al pacienţilor cu cancer la stomac. Un pacient poate refuza hrana „dacă îi provoacă durere şi îi aduce un beneficiu prea mic”.

Într-o declaraţie a fundaţiei Terri Schiavo, înfiinţată de părinţii şi fraţii ei, se spune: „Este speranţa noastră fierbinte că clericii, persoanele consacrate şi cei care administrează centrele medicale catolice, precum şi laicii care în mod consecvent au ignorat drepturile fundamentale ale fiicei şi surorii noastre Terrir, şi care persistă şi astăzi în încălcarea învăţăturii morale a Bisericii afirmând că alocuţiunea Papei Ioan Paul al II-lea din 20 martie lasă `spaţiu de discuţie`, vor începe să îşi deschidă ochii şi inimile la adevărul imutabil şi indiscutabil afirmat astăzi de Sfântul Scaun.” Episcopul William Lori de Bridgeport, Connecticut, preşedintele Comitetului pentru Doctrină al Conferinţei Episcopale, a răspuns dorinţelor fundaţiei. „Sperăm ca documentul Bisericii pe această temă să ofere ajutor şi îndrumare păstorilor, eticienilor, medicilor, cadrelor medicale şi familiilor implicare în asistenţa celor diagnosticaţi ca fiind în stare vegetativă persistentă.”

După cum a arătat cazul Schiavo, chiar şi când învăţătura morală catolică este bine înţeleasă, îngrijirea poate să fie o provocare. Furton a explicat: „A numi un spital cu termenul catolic este un privilegiu. Acolo există mereu cineva cu autoritate – un Episcop sau un ordin religios – şi sunt cei care au responsabilitatea de a se asigura că învăţătura catolică este respectată.” Învăţătura catolică nu coincide însă adesea cu opinia publică sau cu cea a legislaţiei. „Confruntarea cu sistemul juridic este tot mai dificilă şi nu se întrevede sfârşitul”, a declarat pr. Furton. „Pentru orice organizaţie catolică ce are un rol social – şi desigur pentru catolici rolul nostru social este centrat pe mandatul dat nouă de Cristos – situaţia actuală reprezintă o problemă deoarece ceea ce spune legea poate fi rezumat în principiu astfel: catolicii nu îşi pot urma propria învăţătură morală ci trebuie să urmeze principiile sociale fixate de societate.”