LC: De ce latina?
25.09.2007, Irlanda (Catholica) - Având în vedere faptul că în ziua de 14 septembrie 2007 a intrat în vigoare Scrisoarea „Summorum Pontificum”, a Papei Benedict al XVI-lea, despre Misalul Roman din 1962, în numărul pe septembrie al revistei Lumea Catholica a fost publicat un amplu material intitulat „De ce latina?”, semnat de Kieron Wood. Împărţit după subtitluri precum: Istoria limbii latine; Dezvoltarea liturgică; Papii şi latina; După Conciliul Vatican II, materialul, preluat şi tradus de Ana Pieloiu de pe situl Societăţii pentru Liturghia Latină din Irlanda, este o pledoarie despre importanţa folosirii limbii latine atât în Liturghie cât şi în formularea doctrinei catolice.
După o istorie a evoluţiei limbii latine în spaţiul indo-european, în partea despre „Dezvoltarea liturgică” se explică: „De-a lungul anilor, unul dintre cele mai importante foloase ale limbii latine a fost acela de a uni oameni de diferite rase, culturi şi limbi. (…) Există numeroase exemple de limbă unică folosită ca limbă liturgică specifică. Evreii, locuitori ai Ţării Sfinte, au folosit ebraica în sinagogă, cu toate că limba lor cotidiană era aramaica. Babilonienii foloseau vechea sumeriană ca limbă sacră, în timp ce hinduşii oficiau în sanscrită. Mai târziu, alte religii au ajuns de asemenea să vadă valoarea unei limbi religioase universale. Islamul, de exemplu, foloseşte araba indiferent de naţionalitatea credincioşilor săi, iar Biserica Ortodoxă foloseşte slavona veche în liturgia sa”.
Se arată aici cum s-a ajuns ca latina să fie această limbă liturgică universală. „Odată cu creşterea protestantismului şi a altor erezii ale Evului Mediu, Roma devine îngrijorată de faptul că variaţiile locale în liturgie ar putea îndruma greşit sau crea stări de confuzie în rândul catolicilor. Episcopii începuseră să permită la nivel local modificări liturgice. Oraşele importante îşi dezvoltaseră propriile lor variaţiuni şi numeroase ordine religioase adoptau cutume liturgice distincte. La mijlocul secolului al XVI-lea, Conciliul din Trento s-a confruntat cu această crescândă confuzie şi a ordonat ca Liturghia să fie celebrată în acelaşi mod peste tot… În 1570, Sf. Papă Pius al V-lea a cerut ca Misalul să fie reconstituit după forma sa pură, străveche şi, ca urmare, aceeaşi liturgie să fie celebrată în toată Biserica occidentală”. Însă Liturghia tridentină „nu a fost impusă arbitrar tuturor catolicilor din vest. Sf. Papă Pius al V-lea a permis continuarea folosirii riturilor ordinelor religioase ca şi cea a oricărui alt rit liturgic având o vechime de peste 200 de ani”.
Subliniindu-se că chiar la deschiderea Conciliului Vatican II, în anii 1960, existau şi alte rituri celebrate în Biserica occidentală, şi că „Conciliul Vatican II însuşi şi-a proclamat dorinţa de a păstra utilizarea limbii latine şi de a stimula toate riturile legal recunoscute”, se vorbeşte în continuare despre poziţia mai multor Papi referitoare la folosirea limbii latine. Papa Pius al XII-lea spunea că „Folosirea limbii latine permite impunerea unui semn de unitate şi protejare eficientă împotriva coruperii adevăratei doctrine”. Papa Ioan al XXIII-lea la rândul său explica: „Scaunul Apostolic a acordat întotdeauna multă atenţie păstrării limbii latine, considerând-o demnă de a fi folosită în exercitarea autorităţii de învăţătoare a Bisericii, ca veşmânt minunat al doctrinei sale cereşti şi al legilor ei sacre. (…) Limbile moderne sunt supuse schimbării şi nici o limbă nu este superioară alteia în autoritate”. Latina, în schimb, „este stabilă şi nesupusă schimbării. De mult timp a încetat să mai fie afectată de toate acele alteraţii ale semnificaţiei cuvintelor care sunt rezultatul firesc al utilizării cotidiene, populare”.
Cât despre actualul Papă, Benedict al XVI-lea, în 1998, pe când era doar Cardinal, adresându-se la trei mii de catolici tradiţionalişti, „a precizat că Conciliul nu a interzis vechea liturgie, a cerut doar revizuirea ei. El a amintit observaţia Cardinalului Newman care afirma că Biserica, de-a lungul istoriei ei, nu a abolit sau interzis niciodată formele liturgice ortodoxe. Cardinalul a arătat în continuare că au existat întotdeauna mai multe forme ale ritului latin, şi că acestea au fost doar retrase treptat, ca rezultat al unificării diferitelor părţi ale Europei. El a amintit că Constituţia Conciliului Vatican II despre Liturghie nu a vorbit deloc despre celebrarea cu faţa la altar sau cu faţa la popor. Constituţia a spus că limba latină trebuie să fie păstrată, deşi trebuie acordat un spaţiu mai mare limbii vernaculare”. Ajuns Papă, într-o audienţă publică din februarie 2006, el a spus: „Predecesorii mei au încurajat pe bună dreptate studiul acestei mari limbi”, subliniind că stăpânirea limbii latine ajută studenţii să atingă „o mai bună înţelegere a doctrinei adevărate” care se găseşte în sursele clasice.
