Despre începuturile Uniunii Creştine din România

26.09.2007, Cluj (Catholica) - Ultimul număr al revistei electronice greco-catolice „Credinţa noastră, viaţa noastră”, apărut acum o săptămână, include un lung şi interesant articol cu pr. Ioan Mătieş, vicarul cu laicii în cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla. Reproducem în continuare doar prima întrebare, datorită lungimii răspunsului, invitându-vă să citiţi integral interviul pe situl Credinta-Noastra.cnet.ro.

– Părinte Mătieş, aţi putea să amintiţi pe scurt pentru cititorii noştri începuturile Uniunii Creştine din România?
– Denumirea asociaţiei este Uniune Creştină din România. După cum îmi spunea şi fondatorul, Părintele Pop Mihai, asociaţia şi-a început activitatea în ilegalitate. În nenumăratele discuţii pe care le-am avut cu dânsul îmi spunea de activitatea pe care a avut-o în cadrul Biserici şi relaţiile dintre Biserica greco-catolică şi Biserica romano-catolica din Moldova; călătorea mult şi în Moldova. Prin activitatea sa îl ajuta mult şi pe Preasfinţitul Alexandru Todea în perioada de ilegalitate a Bisericii. În 1977, după cum reiese dintr-o recomandare pe care dânsul o semnează, la Cluj ar fi apărut un Comitet de Salvare a Bisericii Române Unite, care în 25 decembrie 1989 s-a transformat în Uniunea Creştină din România. Atunci a fost un grup de intelectuali nu numai din Cluj, ci şi Dej şi chiar din Maramureş, pr. Pop fiind de loc din Maramureş, care au făcut prima Adunare Generală chiar în noaptea de Crăciun, atunci când apele erau neclare, tulburi. Procesul verbal încheiat atunci împreună cu statutele făcute au fost apoi validate şi din punct de vedere juridic la judecătoria din Dej. Părintele Pop Mihai a condus asociaţia până în iarna dintre anii 1994-1995, când dânsul a murit. În acel moment preşedinţia a fost preluată de doctorul Neamţu. La începutul anului 1999 doctorul Neamţu se retrage, iar conducerea Uniunii Creştine a fost preluată de părintele Andreica. La sfârşitul aceluiaşi an părintele a convocat o Adunare Generală în timpul căreia am fost ales preşedinte. De atunci a mai fost convocată o Adunare Generală. Cu ocazia celei de a doua Adunări Generale am propus şi câteva modificări la statutul deoarece până atunci Uniunea a funcţionat după vechiul statut. Trebuia adus la zi. Cu acea ocazia Uniunea Creştină din România a intrat în cadrul Bisericii. Atunci am primit de la Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu un decret de înfiinţare ca asociaţie a Bisericii. Ea a rămas bineînţeles cu statutul juridic laic, dar funcţionează după toate normele canonice şi în cadrul Bisericii.

Activităţile din primii ani au fost caracterizate de o dezvoltare a mai multor filiale în Maramureş, la Bucureşti, la Oradea. Toate aceste filiale erau caracterizate doar prin activităţi, neavând statut juridic de filiale. Legături strânse avea părintele Pop Mihai în special în Italia, dar avea contacte şi în Franţa şi în Austria. A reuşit foarte mult să ajute copii, familii. Faţă de orfani şi văduve avea o atenţie mai deosebită. Printre membri fondatori ai asociaţiei se afla şi domnul Adrian Popescu care la un moment dat a fondat ramura din România a asociaţiei Comunione e Liberazione. Părintele Pop Mihai a avut un rol foarte mare, în anii `90 în venirea asociaţiei în România. Asociaţia Comunione e Liberazione s-a desprins în mod firesc de Uniunea Creştină deoarece nu aveau aceleaşi direcţii de activitate.

Scopul Uniunii Creştine era în readucerea lui Cristos şi învăţătura lui Cristos în viaţa fiecărei persoane şi a familiei. Pr. Pop ţinea foarte mult la familie de aceea propaga ideea ca Uniunea Creştină este o familie mai mare, o familie lărgită. Am descoperit un modelul din care se inspira. Este vorba de Comunitatea Nomadelfia (http://www.nomadelfia.it/), de lângă Grosseto din Italia. Unde este o comunitate de aproximativ 350 de persoane care trăiesc în 11 grupuri familiare cu cinci, şase familii în fiecare grup, care merg pe ideea lui Don Zeno Saltini, fondatorul acelei comunităţi: fiecare copil are dreptul să aibă părinţi. În societatea civilă de regulă, când părinţii unui copil mor el îi preluat de stat şi de instituţiile pe care el le susţine. Don Zeno susţinea că e foarte important ca copilul trebuie să rămână într-o altă familie pentru ca acolo este un mediu adecvat pentru a creşte şi a fi educat.

Revenind la ce activităţi a desfăşurat Uniunea creştină în primii ani trebuie menţionat că veneau foarte multe ajutoare, şi astfel foarte multe persoane erau ajutate. Se desfăşurau multe programe cu copii şi tineri. Ca un fel de bonus pentru copiii aceştia erau plecările în Italia sau Franţa, pentru o lună sau chiar şi mai mult, din perioada de vacanţelor de vară. Copii erau cazaţi în familii sau în diverse instituţii religioase, pe la parohii. Îşi dorea foarte mult ca tinerii şi copiii să aibă un orizont mai larg decât ceea ce lise putea oferi la noi în ţară. Ştiu că într-un an a dus chiar o garnitură întreagă de tren plină cu copii în Italia.

Sursa: vedeţi aici