O lume în care săracul să stea la masă cu bogatul
30.09.2007, Castel Gandolfo (Catholica) - Duminică, 30 septembrie 2007, a avut loc ultima întâlnire a Papei Benedict al XVI-lea cu credincioşii locali şi pelerini pentru rugăciunea Angelus la Castel Gandolfo, înainte ca acesta să se întoarcă în Vatican. Miercuri, 3 octombrie, Sfântul Părinte va reveni pentru audienţa generală în Piaţa Sfântul Petru, şi va rămâne în palatul apostolic din Vatican. Vă oferim discursul Pontifului înainte de rugăciunea Angelus, după traducerea de lucru de la Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori
Astăzi Evanghelia lui Luca prezintă parabola omului bogat şi a lui Lazăr cel sărac (Luca 16,19-31). Bogatul întruchipează folosirea neechitabilă a bogăţiilor din partea celui care le întrebuinţează pentru un lux fără frâu şi egoist, gândindu-se numai să se satisfacă pe sine, fără să se îngrijească deloc de cerşetorul care stă la uşa sa. Săracul, din contră, reprezintă persoana celui de care doar Dumnezeu se îngrijeşte: spre deosebire de bogat, el are un nume, Lazăr, prescurtare a lui Eleazar, care înseamnă tocmai „Dumnezeu îl ajută”. Pe cel uitat de toţi Dumnezeu nu îl uită; cine nu valorează nimic în ochii oamenilor, este de preţ în cei ai Domnului. Povestirea arată că nedreptatea pământească este răsturnată de dreptatea divină: după moarte, Lazăr este primit „în sânul lui Avraam”, adică în fericirea veşnică, în timp ce bogatul sfârşeşte „în iad între chinuri”. Este vorba de o nouă stare de lucruri inapelabilă şi definitivă, pentru care este necesar să ne îndreptăm în timpul vieţii; a o face după aceea nu serveşte la nimic.
Această parabolă se pretează şi unei lecturi în sens social. Rămâne memorabilă cea oferită tocmai cu patruzeci de ani în urmă de Papa Paul al VI-lea în Enciclica Populorum progressio. Vorbind despre lupta împotriva foametei, el a scris: „Este vorba de a construi o lume în care fiecare om… să poată trăi o viaţă pe deplin umană… în care săracul Lazăr să poată să se aşeze la aceeaşi masă cu bogatul” (nr. 47). Ceea ce provoacă numeroasele situaţii de mizerie sunt – aminteşte Enciclica – pe de o parte „servituţile care vin de la oameni”, iar pe de alta „o natură nestăpânită îndeajuns” (ibid). Din păcate, anumite populaţii suferă de amândoi aceşti factori laolaltă. Cum să nu ne gândim, în acest moment, în special la ţările Africii sub-sahariene, lovite în aceste zile de grave inundaţii? Dar nu putem uita nici atâtea alte situaţii de urgenţă umanitară în diferite regiuni ale planetei, în care conflictele pentru puterea politică şi economică înrăutăţesc realităţi de criză ecologică deja grave. Apelul căruia i-a dat glas atunci Papa Paul al VI-lea: „Popoarele foametei interpelează în mod dramatic popoarele opulenţei” (nr. 3) îşi păstrează astăzi toată urgenţa. Nu putem spune că nu cunoaştem calea de parcurs: avem Legea şi Profeţii, ne spune Isus în Evanghelie. Cine nu vrea să-i asculte, nu s-ar schimba nici chiar dacă cineva dintre cei morţi s-ar întoarce pentru a-l avertiza.
Fecioara Maria să ne ajute să profităm de timpul prezent pentru a asculta şi pune în practică acest cuvânt al lui Dumnezeu. Să mijlocească să devenim mai atenţi faţă de fraţii în nevoie, pentru a împărţi cu ei multul sau puţinul pe care-l avem şi să contribuim, începând de la noi înşine, la a răspândi logica şi stilul solidarităţii autentice.
