Patriarhul rus despre necesitatea colaborării ortodoxo-catolice
01.10.2007, Moscova (Catholica) - Într-un interviu acordat acum câteva zile revistei franceze la Vie, material publicat pe situl oficial al Patriarhiei Moscovei, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse neagă din nou existenţa unor planuri pentru o întâlnire cu Papa Benedict. „Nu se ia în calcul o vizită papală. Dar nu am respins niciodată posibilitatea unor discuţii personale cu Papa, chiar şi în perioadele cele mai dramatice ale relaţiilor noastre”, a declarat Patriarhul Alexei al II-lea. Biserica Ortodoxă Rusă a văzut mereu posibila întâlnire între „liderii celor mai mari două Biserici creştine ca o îmbunătăţire reală a relaţiilor ortodoxo-catolice şi nu ca un eveniment formal, acoperit de mass-media.”
Întrebat despre scopul relaţiilor ortodoxo-catolice, Patriarhul Alexei a explicat că sarcina actuală a celor două Biserici este „să proclame valorile evanghelice şi creştine şi modul de viaţă în baza acestora”, mărturia lor comună având ca temelie poziţiile comune asupra multora dintre problemele contemporane. „Este evident că tendinţe precum secularismul agresiv, relativismul religios, împingerea religiei spre periferia vieţii publice, propaganda făcută consumerismului şi revizuirea normelor etice necesită un răspuns creştin împreună, pe care Bisericile Ortodoxă şi Catolică trebuie să îl dea”, a declarat Patriarhul Alexei revistei franceze în pragul vizitei în această ţară.
„Aderând la o viziune tradiţională asupra valorilor creştine, trebuie să creştem sprijinul faţă de valorile familiei şi să avertizăm încă o dată lumea asupra pericolelor pe care le prezintă mult popularizata şi păcătoasa `cultură a morţii` – avortul, eutanasia şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex.” Patriarhul a mai spus că Bisericile Ortodoxă Rusă şi Catolică au o experienţă pozitivă la capitolul cooperare în apărarea şi predicarea valorilor creştine la nivelul instituţiilor europene de la Bruxelles şi Strasbourg, precum şi la ONU, „unde reprezentăm punctul de vedere creştin asupra problemelor legate de organizarea socială, drepturile omului şi demnitatea lui.”