Un documentar TV alimentează dezbaterea privind avortul
19.10.2007, Londra (Catholica) - În timp ce legislatorii britanici analizează revizuirea legislaţiei privind avortul, un important nou documentar de televiziune prezintă dezbaterea tot mai mare din rândul medicilor cu privire la procedură. Într-un program difuzat în 17 octombrie, reportera Deborah Davies explorează controversa care continuă să înconjoare problema avortului, la 40 de ani după aprobarea Actului privind Avortul. Programul va stârni probabil şi mai multe controverse, prin prezentarea directă pe care o face realităţii avortului. Reportera Davies a explicat: „Deşi nu arătăm fetuşi avortaţi, ceea ce văd şi aud telespectatorii se poate foarte bine să îi şocheze, dar este o contribuţie vitală la întreaga dezbatere”.
Din 200.000 de avortul făcute anual în ţară, relatează Davies, doar 2% sunt făcute pentru că copilul nenăscut este diform sau pentru că sănătatea mamei este pusă în pericol de sarcină. Mult mai întâlnite, spune ea, sunt „avorturile sociale”, făcute pentru bunăstarea fizică sau mintală a mamei – un standard vag care înseamnă efectiv avort la cerere. Mulţi medici cer restricţii cu privire la „avorturile sociale”, se arată în program. În plus, există o vie dezbatere cu privire la avorturile târzii. Davies relatează că 10% din toate avorturile făcute în Anglia sunt după săptămâna a 12-a de sarcină. Ea explorează dovezile medicale care indică faptul că un copil nenăscut simte durere în timpul unui avort, şi dovezile tot mai multe că bebeluşii pot supravieţui în afara uterului după săptămâna a 20-a de sarcină. Programul explică de asemenea realitatea dură a cum se face un avort târziu.
