Cumpărături de sărbători? Ba nu, ba da!
25.10.2007, Varşovia (Catholica) - Partidul Platformei Civice (CPP), care a ieşit victorios în recentele alegeri parlamentare din Polonia, plănuieşte să inverseze legislaţia fixată de Partidul Lege şi Dreptate – la conducere înainte – privitoare la cumpărăturile în zilele de sărbătoare. Zbigniew Chiebowski, parlamentar al CPP, care ar putea fi viitorul ministru de finanţe în viitorul guvern, a explicat: „Oamenii trebuie să aleagă singuri. Cine doreşte, să se ducă la cumpărături. Cine nu doreşte, să rămână acasă.”
Legislaţia împotriva cumpărăturilor de sărbători este prevăzută să intre în vigoare la 1 noiembrie, în sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Legea interzice cumpărăturile în Ziua de Anul Nou, de Paşti, de Rusalii, în sărbătoarea Corpus Christi, la Adormirea Maicii Domnului, la 11 noiembrie (ziua când Polonia îşi sărbătoreşte independenţa) şi de Crăciun. Interdicţia a fost votată de fostul guvern cu suportul majorităţii partidelor, mai puţin al CPP, care are puternice legături cu lumea comerţului. Legislaţia a fost susţinută şi de sindicatele muncitoreşti, dar evident criticată de cei care vând.
Un reprezentant al Solidarităţii, Alfred Bujara, a declarat că muncitorii ar putea face grevă dacă simt că noul guvern acţionează împotriva intereselor lor. A adăugat: „Vreau să ştiu dacă CPP acţionează în favoarea intereselor polonezilor sau în favoarea lanţurilor de magazine occidentale”. Ziua de 1 noiembrie – când legea respectivă ar trebui să intre în vigoare – este şi ziua când CPP se aşteaptă să anunţe noul guvern. Actualmente CPP duce negocieri cu Partidul fost-comunist al Poporului Polonez (PPP). Un parlamentar al PPP, Marek Sawicki, declarat: „De sărbători oamenii doresc să se odihnească”.
