Cardinalul Brady recunoscător Papei şi Irlandei
26.11.2007, Roma (Catholica) - Cardinalul Sean Brady a declarat că purtarea însemnelor roşii nu reprezintă atât o onoare personală cât un semn de stimă a Succesorului lui Petru pentru poporul irlandez, pentru dedicarea lor faţă de credinţă, familie şi cinste. Arhiepiscopul de Armagh a făcut aceste afirmaţii sâmbătă, cu ocazia ridicării sale la treapta cardinalatului. „Astăzi a fost o zi foarte fericită – o zi cu multe haruri şi multe bucurii”, a declarat el. „Sunt foarte onorat şi recunoscător că Papa Benedict m-a creat Cardinal. Sper că oamenii din Irlanda vor vedea în aceasta o expresie a atenţiei şi afecţiunii Sfântului Părinte faţă de ei şi faţă de Biserica din Irlanda.”
Prelatul de 68 de ani şi-a exprimat recunoştinţa pentru rugăciunile şi felicitările primite, spunând că „vin literalmente de la mii de oameni care sunt bucuroşi pentru Biserică şi pentru Irlanda, cu ocazia acestui fericit eveniment”. Prelatul a amintit în special de felicitările primite de la oficialităţile de stat, inclusiv preşedintele Irlandei, Mary McAleese. „Profit de această oportunitate pentru a cere oamenilor să se roage pentru procesul de pace din Irlanda de Nord, ca să continue să fie un izvor de mândrie şi bucurie şi inspiraţie pentru făcătorii de pace din lumea întreagă”, a adăugat Cardinal Brady. Ultimii ani, a continuat el, au fost dificili, „uneori traumatizanţi” pentru Biserica din Irlanda. „Şi totuşi, în mijlocul acestor provocări, majoritatea copleşitoare a preoţilor şi persoanelor consacrate au continuat să îşi slujească credincioşii, cu răbdare, devoţiune şi generozitate. De aceea cred că ziua de astăzi este, într-un fel, dedicată lor”, a explicat Arhiepiscopul de Armagh.
Faptul că a devenit Cardinal este văzut ca un lucru care „întăreşte legăturile de afecţiune şi unitate dintre Scaunul lui Petru şi Biserica din Irlanda. Nu am de aceea nici o ezitare să le spun credincioşilor din Irlanda: Luaţi aminte! Astăzi a fost recunoscută bunătatea şi fidelitatea voastră.” Prelatul a continuat: „Faptul că am devenit Cardinal nu reprezintă doar o onoare ci şi o responsabilitate. Implică disponibilitatea de a-l ajuta pe Papa în sarcinile încredinţate lui de hrănire a turmei, întărindu-i pe credincioşi în credinţă, aducându-i pe calea cea bună pe cei rătăciţi şi conducându-i spre banchetul vieţii veşnice.” În încheiere noul Cardinal a spus: „Cred că Sfântul Părinte doreşte de la noi toţi să îl ajutăm în proclamarea veştii celei bune că Dumnezeu este iubire.”
