Arhiepiscopul Ranjith reia criticile în apărarea Liturghiei latine
26.11.2007, Roma (Catholica) - Arhiepiscopul Malcolm Ranjith, secretarul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, şi-a reînnoit sprijinul pentru Summorum Pontificum, reluând şi critica la adresa liderilor Bisericii care opun rezistenţă documentului motu proprio. În lungul interviu pentru agenţia Fides, prelatul afirmă că apelul Papei pentru folosirea extinsă a Liturghiei tradiţionale în limba latină nu este doar un efort de reconciliere cu Societatea Papei Pius al X-lea, „ci şi un semnal pentru întreaga Biserică privitor la apărarea anumitor principii teologico-disciplinare”.
Arhiepiscopul sri-lankan a continuat: „Mi se pare că Papa doreşte să corecteze tendinţa, vizibilă în anumite cercuri, de a vedea Conciliul Vatican II ca o rupere de trecut şi ca un nou început”. El a subliniat că învăţăturile Conciliului Vatican II nu justifică în sine o astfel de atitudine. A existat o chemare la reformarea liturgiei, dar reforma „trebuie să fie fidelă la tot ceea ce a fost de la început până acum, fără să excludă nimic”. Arhiepiscopul Ranjith a declarat: „Nu suntem nici inventatorii nici stăpânii adevărului, suntem doar aceia care l-am primit şi avem datoria să îl păzim şi să îl transmitem altora. Tradiţia reprezintă o temelie care trebuie respectată, iar fidelitatea faţă de ea este o atitudine esenţială pentru Biserică.”
Prin acest motu propriu, susţine prelatul, Papa Benedict a căutat să apere tradiţiile Bisericii în faţa abuzurilor liturgice tot mai răspândite. Se poate vedea „cum deformări arbitrare ale liturgiei provoacă o durere profundă persoanelor care sunt adânc ancorate în credinţa Bisericii”. Arhiepiscopul Ranjith a repetat şi o plângere exprimată foarte direct în repetate rânduri în ultimele săptămâni, şi anume că unii Episcopi diecezani au răspuns la Summorum Pontificum cu „reglementări care practic anulează sau schimbă total intenţiile Papei”. Aceste reacţii sunt „contrare cu demnitatea şi nobleţea vocaţiei unui Episcop al Bisericii”.
Despre conflicte provocare de aplicarea documentului motu proprio presa catolică internaţională a raportat frecvent în ultimele luni. Într-un caz recent, Episcopul Renato Corti de Novara, Italia, a suspendat trei preoţi care au refuzat să celebreze Liturghia duminicală. Aceştia doreau să celebreze exclusiv Liturghia tradiţională. În parohia unuia dintre ei, şase sute de credincioşi au semnat o petiţie în favoarea preotului. În alta comunitatea era divizată vizavi de decizia preotului. Episcopul le-a spus preoţilor Alberto Secci, Stefano Coggiola şi Marco Pizzocchi că nu pot celebra exclusiv Liturghia în latină, iar refuzul acestora de a mai celebra duminica a dus la suspendarea lor.
Cred ca se face prea multa galagie in privinta acestui document al Papei. Dar si actuala liturghie se poate celebra foarte bine in limba latina! Enorma greseala care s-a facut la Conciliu a fost permisiunea folosirii limbilor nationale si la altceva decat lecturile si predica. Asa s-a ajuns ca limba traditionala sa dispara aproape complet din orizontul credinciosilor si chiar al preotilor. Oricum, e incorect ca un preot sa fie suspendat pentru ca dorea sa celebreze numai liturghia traditionala.
Consider justa excluderea celor trei preoti. Ei interpreteaza extremist cuvintele papei, care nu cere abandonarea liturghiei in limba nationala, ci permite folosirea liturghiei in limba latina. Cu ce drept niste parohi pot sa spuna „eu aici fac doar in latina„? Si eu i-as zbura imediat pe preoti cu astfel de pretentii. Probabil pentru unii e acum o moda sa fii pro-latina si cred ca au mare aliat in papa. De fapt ii fac un deserviciu papei.
Daca un preot vrea sa celebreze numai liturghia traditionala sa isi gaseasca o comunitate care sa vrea asa ceva! ! ! Nu sa impuna comunitatii ascultarea in latina. Din stire reiese un sprijin din partea unor credinciosi, dar nu al tuturora. Asa ca e foarte corect. Daca maine un preot din Bucuresti ar spune ca vrea la parohia X sa celebreze DOAR in latina, as fi prima la semnarea cererii de destituire a lui. Daca vrea sa celebreze accidental in latina, nici o problema. Chiar as fi curioasa.
Cum sa suspenzi un preot pentru ca celebreaza in limba traditionala a bisericii? Conciliul spune ca uzul limbii latine va fi pastrat. Daca acum se vor mai mult alte limbi (fapt rezultat in cea mai mare parte din incultura si din comoditate), e treaba personala a fiecaruia. Dar limba oficiala ramane latina. Cine nu o stie, daca vrea sa si inteleaga la Liturghie, sa o invete!
Cuvantul Domnului se predica cel mai bine in limba vorbita de o inima plina de iubire. Extremismul nu are ce cauta aici, nici intr-un sens, nici in altul si cu atat mai putzin, violentzele de limbaj in argumentarea unei atitudini care tzine exclusiv de oficierea Sf. Liturghii, deci de PROBLEMA EXPRIMARII IUBIRII. Ar fi bine, macar o data pe saptamana, sa se celebreze Sf. Liturghie in limba latina, cu muzica traditionala. Esti „de atatea ori OM, cate limbi stii„, adica fiecare limba vorbita adauga celui care o vorbeste ceva din spiritul poporului respectiv. Iar limba latina adauga frumusete, demnitate, hotarare, rigurozitate. Si fiindca limba latina nu se invata de la filmele transmise la televizor si nici din emisiunile difuzate la ore de maxima audienta, ar fi de dorit sa existe cursuri (saptamanale ? ) de limba latina pentru cei care doresc, asa ca in arhidieceza de Bucuresti. Reamintim ca „aurea mediocritas„ nu inseamna „mediocritatea de aur„ ci „aurita cale de mijloc„ – adica masura intzelepciunii si a cumpatarii in tot ce facem, in tot ceea ce vorbim – si mai ales, in modul in care comunicam cu cei care au opinii diferite de a noastra.
Ar fi ideal ca toti credinciosii sa se gaseasca in aceiasi limba-limba universala a bisericii universale a fost (si inca este) latina. Dar a trecut destul timp de la Conciliul Vatican II si lumea s-a adaptat si s-a schimbat. O ideie excelenta ar fi ca, treptat, prudent si cu masura sa se reintroduca -la inceput poate o data pe luna -apoi mai des (in functie de modul cum credinciosii primesc aceasta „noutate„ – care de fapt se gaseste in toate cartile, in paralel cu versiunea in limba locului!!!). Si poate, la unele ocazii solemne si in cate o sarbatoare de porunca . Tot ce este bland este acceptat – iar ce este brusc, intempestiv poate trezi opunere. Cred ca Sfantul Parinte o asemenea treptata incercare de a aduce credinciosii de pretutindeni infratiti incet incet in toate-astfel ca atunci cand la Rejkiawik se rosteste: Gloria Patri…
la Manilla sa se raspunda: Sicut erat…
In acelasi timp neascultare fata de Papa a indiferent carui grad ecleziastic cred ca este incompatibila cu sacramentul preotiei .
Dupa cum vad si din aceste comentarii, multi fac confuzie intre „liturghia in lb. latina„ si „liturghia in ritul Sf. Pius al V-lea„ (spus si „Vetus Ordo Missae„).
Decretul motu proprio al Sf. Parinte („Summorum Pontificum„) nu priveste liturghia in lb. latina ci liturghia veche (dinainte de Vatican II), chiar daca aceasta este in latina (cu exceptia lecturilor, ptr. care se permite folosirea limbilor nationale).
Si actualul rit roman (Novus Ordo Missae – forma obisnuita a ritului roman) poate fi celebrat in lb. latina, conciliul Vat. II afirmand ca trebuie ca Liturghia sa se mentina in aceasta limba, chiar daca se poate sluji si in limbile diferitelor popoare. Doar ca in Occident latina a fost total abolita in parohii, folosind exclusiv limbile moderne. Nu asta a dorit Vatican II ci o „integrare„ intre nou si vechi. Unele parohii din Romania sunt un exemplu: de pilda, la Sibiu, de trei ori pe saptamana liturghia (Novus Ordo) se celebreaza in latina (cu lecturile in romaneste sau germana), unind astfel trei etnii (romana, germana, maghiara) si exprimand continuitatea Traditiei bisericii de rit latin. Toata lumea este multumita si n-am auzit pe nimeni sa murmure. Duminica si in sarbatori sunt liturghii ptr fiecare grup lingvistic, ba chiar cateodata (intr-o capela) si in latina ptr. cine doreste. Nu se impune nimic nimanui (oricine poate alege la ce liturghie sa mearga) si se mentin traditiile Bisericii.
Liturghia veche este forma „extraordinara„ a ritului roman (ceea ce cei trei preoti italieni nu au vrut sa inteleaga, intrand clar in contradictie cu documentul Sf. Parinte si -pe langa nemultumirea provocata printre unii credinciosi- dand apa la moara „hermeneuticii rupturii„ adica acelora care vad in traditia bisericii un obstacol ptr viitor si prezent), deci nu se poate „impune„ nimanui. Si nu asta a dorit papa Benedict, ci co-existenta armonioasa a trecutului si prezentului, ptr. o imbogatire reciproca benefica intregii Biserici si misiunii sale in lume.
Problema principala, pe care acest document al Sf. Parinte precum si reactiile (deplorabile) ale unor episcopi si preoti nu face decat sa scoata la lumina, este acea „hermeneutica a rupturii„ denuntata de papa Benedict intr-un faimos discurs tinut Curiei Romane in 23 decembrie 2005 http://www. vatican. va/holy_father/benedict_xvi/speeches/2005/december/index_it. htm
ce se contrapune „hermeneuticii continuitatii„. Practic papa spune ca mare parte din problemele Bisericii dupa Vatican II sunt pricinuite de cei ce vad trecutul Bisericii in contrapozitie cu prezentul (sau viitorul). Unii sunt partizani exclusiv ai trecutului („traditionalistii„), altii exclusiv al progresului („progresistii„). In medium stat virtus: cine iubeste traditia si progresul Bisericii (care de fapt nu sunt deloc in contradictie, dimpotriva sunt necesare una alteia) este MISIONAR (asa se exprima card. Ratzinger intr-un interviu cu V. Messori din `85). Acesta este miezul problemei.
E frumoasa limba latina, nu vad ce ar deranja auzul cuiva o slujba in limba latina. Deja sunt cantece foarte frumoase in latina – ne punem creierul la contributie sa invatam ceva nou e minunat – nu?
Liturghia trebuie &ţinută în limba maternă a enoriaşilor , nu într-o limbă antică în care majoritatea nu pot comunica sau înţelege. Trăim într-o epocă preponderent ateistă, iar să îngrădeşti accesul şi mai mult, prin uzul unei limbi academice, nu poate decât dăuna.