Catolicilor, luaţi mai mult autobuzul
28.11.2007, Taipei (Catholica) - Episcopii din Taiwan le cer credincioşilor să recurgă mai mult la transportul public pentru a proteja astfel mediul înconjurător. În scrisoarea pastorală publicată miercurea trecută, Comisia pentru Dezvoltare Socială a Conferinţei Episcopilor din Taiwan afirmă că la începutul secolului XXI spiritul reconcilierii cu natura trebuie încă să fie susţinut, pe măsură ce situaţia planetei se înrăutăţeşte.
Episcopii consideră că creştinii trebuie să acţioneze ca nişte administratori buni pentru protejarea creaţiei, reducând consumurile inutile de acasă, folosirea apei şi electricităţii, apelând mai mult la transportul în comun. Catolicii, continuă ei, trebuie să aibă grijă în mod activ de mediul înconjurător. Episcopii îi sfătuiesc pe credincioşi să nu se lase influenţaţi de consumerism şi de cultura „fast food”, criticând căutarea egoistă a dezvoltării economice, cu costul poluării. Apelul Episcopilor aminteşte şi de apelurile Papei Benedict al XVI-lea pentru apărarea mediului. Cel mai recent, într-o scrisoare trimisă celei de-a 92-a ediţie a Săptămânilor Sociale din Franţa, Sfântul Părinte cerea fiecărui creştin „să adopte un comportament nou pentru a acţiona ca apărător al naturii şi mediului”.
