Dublă aniversare pentru PS Virgil de Oradea (comunicat)
09.12.2007, Oradea (Catholica) - Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri din 9 decembrie, când ne rugăm Preacuratei cu mare evlavie, este pentru Biserica Greco-Catolică şi pentru Eparhia noastră de Oradea o zi de mare bucurie: este ziua de naştere a Preasfinţitului Virgil Bercea. Preasfinţitul Virgil Bercea s-a născut la 9 decembrie 1957 în comuna Habic, jud. Mureş, într-o familie cu puternică credinţă catolică. Urmează liceul la Reghin şi Facultatea de Agronomie la Cluj-Napoca. După absolvire este repartizat la „Staţiunea de cercetări” din Târgu Mureş. În paralel, studiază, în clandestinitate, teologia, cu preoţii-profesori greco-catolici care au supravieţuit închisorilor. În 1982, tot în clandestinitate, este hirotonit preot. A fost un act de dăruire totală lui Dumnezeu, dar şi de mare curaj. După obţinerea libertăţii Bisericii noastre, îşi continuă studiile la Roma pentru ca în anul 2003 să obţină, tot la Roma, Doctoratul în Teologie. A fost consacrat Episcop în 1994.
În urmă cu 10 ani a fost numit Episcop al Eparhiei de Oradea. Sunt ani de mari realizări pe plan spiritual anii de când ne păstoreşte. Este Primul Episcop greco-catolic care a intrat cu credincioşii săi în Catedrala „Sfântul Nicolae „după 57 de ani de înstrăinare. Toate instituţiile Episcopiei Greco-Catolice cunosc o frumoasă înflorire. În ţară şi dincolo de hotarele, Preasfinţia Sa este preţuit şi distins pentru meritele deosebite pe care le dovedeşte. Mai mult decât orice, este foarte iubit de preoţii şi credincioşii greco-catolici, care-l simt aproape de inima lor şi se roagă puternicului Dumnezeu să-l ocrotească şi să-i dea viaţă îndelungată şi bucurii. Cu ocazia zilei de naştere a Preasfinţiei Voastre, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu cel Atotputernic să vă dăruiască sănătate, fericire şi bucurii în drumul drept şi bun al vieţii.
Preotului, la a 25-a aniversare de la hirotonire, celui care-l slujeşte pe Dumnezeu şi Biserica Sa, celui care se osteneşte ca lumea să fie mai dreaptă, mai frumoasă şi mai bună, care ne întăreşte credinţa şi speranţa din suflete, îi dorim har, apostolat bogat şi ani îndelungaţi de viaţă. Episcopului, celui care este Păstorul nostru sufletesc şi apărătorul curajos al Bisericii noastre, îi dorim să fie mereu ocrotit de Preacurata şi, luminat de lumina tainică a Spiritului Sfânt, să-şi vadă împlinite toate gândurile bune pentru Eparhia noastră. „Întru mulţi ani, Stăpâne!” (Biroul de presă al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Oradea)