Chemarea lui Ioan Botezătorul la convertire
10.12.2007, Vatican (Catholica) - Pentru Biserica Romano-Catolică ieri a fost a doua Duminică din Advent. În alocuţiunea rostită în faţa pelerinilor veniţi pentru rugăciunea Angelus, Papa Benedict al XVI-lea a făcut referinţă la sărbătoarea de sâmbătă, a Neprihănitei Zămisliri, şi la lecturile zilei de ieri. Redăm cuvintele Sfântului Părinte în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Ieri, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, liturgia ne-a invitat să ne îndreptăm privirea spre Maria, mama lui Isus şi mama noastră, Stea de speranţă pentru fiecare om. Astăzi, în a doua duminică de Advent ne prezintă figura austeră a Înaintemergătorului pe care evanghelistul Matei îl introduce astfel: „În zilele acelea, Ioan Botezătorul a venit să predice în pustiul Iudeii, spunând: Convertiţi-vă căci s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Matei 3, 1-2). Misiunea sa a fost aceea de a pregăti şi netezi calea înaintea lui Mesia, chemând poporul lui Israel să se căiască de propriile păcate şi să corecteze orice nedreptate. Prin cuvinte exigente Ioan Botezătorul anunţă judecata iminentă: „Tot copacul care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc” (Matei 3,10). Punea în gardă mai ales relativ la făţărnicia acelora care se simţeau în siguranţă prin simplul fapt că aparţineau poporului ales: în faţa lui Dumnezeu – spunea – nimeni nu are titluri cu care să se fălească, dar trebuie să facă „roade vrednice de pocăinţă” (Matei 3,8).
În timp ce continuă drumul Adventului, în timp ce ne pregătim să celebrăm Naşterea lui Cristos, răsună în comunităţile noastre această rechemare a lui Ioan Botezătorul la convertire. Este o invitaţie insistentă la a deschide inima şi la a primi pe Fiul lui Dumnezeu care vine în mijlocul nostru pentru a face evidentă judecata lui Dumnezeu. Tatăl – scrie evanghelistul Ioan – nu judecă pe nimeni, dar a încredinţat Fiului puterea de a judeca, pentru că este Fiul omului (cf. Ioan 5,22.27). Şi acum, în prezent, se decide destinul nostru viitor; prin comportamentul concret pe care îl avem în această viaţă decidem asupra sorţii noastre veşnice. La apusul zilelor noastre pe pământ, în momentul morţii, vom fi evaluaţi în baza asemănării noaste sau nu cu Pruncul care stă să se nască în peştera săracă de la Betleem, deoarece El este criteriul de măsură pe care Dumnezeu l-a dat omenirii. Tatăl ceresc, care în naşterea Fiului său Unul-născut ne-a manifestat iubirea Sa milostivă, ne cheamă să păşim pe urmele Sale făcând, asemenea Lui, din existenţele noastre un dar de iubire. Iar roadele iubirii sunt acele „roade vrednice de pocăinţă” la care face referinţă Ioan Botezătorul, în timp ce prin cuvinte usturătoare se adresează fariseilor şi saducheilor veniţi în grabă, în mulţime, la botezul Său.
Prin intermediul Evangheliei, Ioan Botezătorul continuă să vorbească de-a lungul secolelor, fiecărei generaţii. Cuvintele sale clare şi dure apar cât se poate de salutare pentru noi, bărbaţi şi femei ai timpului nostru, în care chiar modul de a trăi şi percepe Crăciunul resimte din păcate, foarte adesea, influenţa unei mentalităţi materialiste. „Glasul”, „vocea” marelui profet ne cere să pregătim calea Domnului care vine, în pustiurile de azi, deşerturi exterioare şi interioare, însetate de apa vie care este Cristos. Să ne călăuzească Fecioara Maria la o adevărată convertire a inimii, pentru ca să putem face alegerile necesare spre a pune în acord mentalităţile noastre cu Evanghelia.
