Descoperirea unei schiţe a lui Michelangelo
10.12.2007, Vatican (Catholica) - Sfântul Scaun a anunţat descoperirea unui plan pentru cupola Bazilicii Sf. Petru care se presupune că a fost desenat de Michelangelo. O declaraţie dată vineri, 7 decembrie 2007, relatează că planul urma a fi prezentat în ziua de luni, 10 decembrie 2007, Cardinalului Angelo Comastri, preşedinte al Fabricii Sf. Petru, biroul care se ocupă de problemele de construcţie legate de Bazilica Sf. Petru. „Într-o dată care urmează a fi stabilită, desenul va fi prezentat oficial organizaţiilor de informare şi făcut public în Biroul de Presă al Sfântului Scaun”, se declară în comunicat.
Anunţul descoperirii între hârtiile arhivate în Fabrica Sf. Petru a fost făcut în ediţia italiană de vineri a L`Osservatore Romano. Schiţa este datată din 1563, anul dinaintea morţii lui Michelangelo, şi experţii care au analizat-o cred că este vorba de instrucţiuni pe care artistul le-a trimis cioplitorilor care tăiau blocurile de piatră pentru Bazilică. Specialiştii nu se îndoiesc că autorul este Michelangelo. Schiţa a fost desenată pe o bucată de hârtie. Din motive necunoscute, a rămas ascunsă între alte documente administrative la Fabrica Sf. Petru până la recenta ei descoperire. Actuala Bazilică Sf. Petru a fost începută în 1506, după un plan al lui Bramante. A fost terminată în 1626. Michelangelo a lucrat la ea ca arhitect din 1546 până la sfârşitul vieţii sale în 1564.