A îmbătrâni cu credinţă
12.12.2007, Iaşi (Catholica) - Prolificul prelat Albert Holenstein, unul dintre binefăcătorii Diecezei de Iaşi şi ai Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi, apare pe piaţa de carte religioasă din România cu o nouă lucrare, de această dată unică în ce priveşte subiectul tratat – îmbătrânirea din perspectivă creştină. Lucrarea a fost tradusă din limba germană de pr. Florin Farcaş din Austria. Îmbătrânirea a fost dintotdeauna asociată cu angoasa, inutilitatea, izolarea la marginea societăţii şi resemnarea în faţa venirii iminente a morţii. Prezenta carte vine să propună o alternativă la îmbătrânire – îmbătrânirea cu credinţă.
Paradoxal, deşi psihologia caută să propună diferite modalităţi de a ne împăca cu noi înşine şi cu ceea ce ne rezervă viaţa (iar procesul de îmbătrânire este firesc şi este încadrat în perioada de angoasă şi de neacceptare de sine), nimeni nu se gândeşte la îmbătrânirea frumoasă şi liniştită pe care o aduce credinţa adevărată. Autorul însuşi este o persoană aflată la „vârsta a treia”, pe drumul celei de-a 88 aniversări a zilei de naştere, de aceea este mai mult decât motivat să ofere tuturor o modalitate de a reflecta cu seninătate şi calm sufletesc la ceea ce a oferit Dumnezeu în viaţa particulară a fiecăruia. Coperta acestei cărţi este deosebit de sugestivă în acest sens: pe un fond de cer parţial înnorat, un bătrân cu braţele deschise contemplă divinitatea. Lucrarea sculpturală a artistului Ernst Barlach, prezentă pe copertă, ne arată imaginea unui om încercat de suferinţă, dar pe faţa căruia se poate citi speranţa şi mângâierea pe care o aduce credinţa.
Bătrâneţea nu ştirbeşte demnitatea unică a omului, ci îi oferă acestuia ocazia de a o conştientiza şi mai mult, de a-şi pune în valoare experienţa de viaţă şi de a oferi celor mai tineri pilda unei vieţi trăite la umbra cuvântului lui Dumnezeu. Nu trebuie uitată dimensiunea comunitară, fără de care bătrâneţea ar deveni de-a dreptul insuportabilă. Autorul mărturiseşte cât de bine este dacă există persoane care stau alături şi a căror grijă şi apropiere, a căror atenţie şi a căror credinţă îi pot oferi un pic de sprijin. În acest fel se poate simţi că în comunitatea lui Isus Cristos fiecare îşi are locul său. Nici un om nu trebuie să uite că va veni şi ziua în care îşi va da seama de faptul că îmbătrânirea este ceva inexorabil; nimeni nu ar trebui să fie atât de nepăsător în faţa acestui viitor aparent terifiant.
Această carte poate fi considerată ca un îndreptar pentru îmbătrânire, un fel de manual practic pentru a ne petrece amurgul vieţii în compania lui Cristos. Însuşi autorul acestei cărţi are o vârstă venerabilă şi putem considera că oferă nu doar celor apropiaţi de vârstă, ci şi celorlalţi, o cale eficientă de a medita cu seninătate şi împăcare la ceea ce ne-a oferit viaţa şi la ceea ce mai putem spera încă. (Prezentare apărută pe Ercis.ro)
