Pentru om bucuria este în Isus care vine
16.12.2007, Vatican (Catholica) - În ziua de duminică, 16 decembrie 2007, după vizita pastorală la parohia „Sfânta Maria a Rozariului de Pompei la Martirii Portuenzi” din Roma, Papa Benedict al XVI-lea a recitat la amiază antifonul marian Angelus împreună cu mii de credincioşi, romani şi pelerini, reuniţi în Piaţa Sfântul Petru. În alocuţiunea lui înaintea rugăciunii Angelus de duminică, 16 decembrie 2007, Sfântul Părinte a vorbit despre semnificaţia bucuriei creştine în perspectiva Crăciunului şi a terminat cu tradiţionala binecuvântare a statuetelor Pruncului Isus, purtate de numeroşi copii pentru a le aşeza în ieslele Naşterii Domnului amenajate în familii, în casele lor precum şi în oratoriile parohiale şi şcoli. Vă oferim discursul Sfântului Părinte după traducerea făcută de Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori! „Gaudete in Domino semper – Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil 4,4). Cu aceste cuvinte ale Sfântului Paul se deschide Sfânta Liturghie a celei de-a III-a Duminici de Advent, care din acest motiv este numită „Gaudete”. Apostolul îndeamnă creştinii să se bucurie deoarece venirea Domnului, adică întoarcerea sa în slavă, este sigură şi nu va întârzia. Biserica îşi însuşeşte această invitaţie, în timp ce se pregăteşte să celebreze Crăciunul iar privirea sa se îndreaptă tot mai mult spre Betleem. De fapt, noi aşteptăm cu speranţă sigură a doua venire a lui Cristos, întrucât am cunoscut-o pe cea dintâi. Misterul Betleemului ni-l dezvăluie pe Dumnezeu-cu-noi, Dumnezeul foarte apropiat nouă, nu doar în sens spaţial şi temporal; El ne este aproape pentru că s-a „logodit”, să spunem aşa, cu umanitatea noastră; a luat asupra sa condiţia noastră, alegând să fie în toate asemenea nouă, în afară de păcat, pentru a ne face să devenim asemenea Lui. Bucuria creştină izvorăşte, de aceea, din această certitudine: Dumnezeu este aproape, este cu mine, este cu noi, în bucurie şi în durere, în sănătate şi în boală, ca prieten şi mire credincios. Iar această bucurie rămâne şi în încercare şi în suferinţă, şi rămâne nu la suprafaţă, ci în profunzimea persoanei care se încredinţează lui Dumnezeu şi are încredere în El.
Unii se întreabă: dar este încă posibilă astăzi această bucurie? Răspunsul îl dau, prin viaţa lor, bărbaţi şi femei de orice vârstă şi condiţie socială, fericiţi să-şi consacre existenţa altora! Fericita Maica Tereza de Calcutta nu a fost, oare, în vremurile noastre, o martoră de neuitat a adevăratei bucurii evanghelice? Trăia zilnic în contact cu mizeria, cu degradarea umană, cu moartea. Sufletul ei a cunoscut încercarea nopţii întunecate a credinţei, şi cu toate acestea a dăruit tuturor zâmbetul lui Dumnezeu. Citim în una dintre scrierile sale: „Noi aşteptăm cu nerăbdare paradisul, unde este Dumnezeu, dar este în puterea noastră a sta în paradis încă de pe pământ şi din acest moment. A fi fericiţi cu Dumnezeu înseamnă: a iubi ca El, a ajuta ca El, a da ca El, a sluji ca El” (La gioia di donarsi agli altri, Ed. Paoline, 1987, p. 143). Da, bucuria intră în inima celui care se pune în serviciul celor mici şi al săracilor. În cine iubeşte astfel, Dumnezeu îşi află locuinţă iar sufletul este cuprins de bucurie. Dacă în schimb se face din fericire un idol, se greşeşte drumul şi este cu adevărat greu a găsi bucuria despre care vorbeşte Isus. Aceasta este, din păcate, propunerea culturilor care pun fericirea individuală în locul lui Dumnezeu, mentalitate care află un efect al său emblematic în căutarea plăcerii cu orice preţ, în răspândirea folosirii de droguri ca fugă, ca refugiu în paradisuri artificiale, ce se dovedesc apoi cu totul iluzorii.
Dragi fraţi şi surori, chiar şi la Crăciun se poate greşi drumul, se poate înlocui adevărata sărbătoare cu una care nu deschide inima spre bucuria lui Cristos. Fecioara Maria să ajute toţi creştinii, şi oamenii în căutarea lui Dumnezeu, să ajungă până la Betleem, pentru a întâlni Pruncul care s-a născut pentru noi, pentru mântuirea şi fericirea tuturor oamenilor.
