25 de copii au devenit ministranţi
19.12.2007, Iaşi (Catholica) - Un grup de 25 de copii din parohia romano-catolică Săbăoani au fost primiţi în mod oficial în rândul ministranţilor la 16 decembrie 2007, informează Ercis.ro. Evenimentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii a copiilor de la ora 8.00, concelebrată de pr. Andrei Cogeangă, responsabil cu pastoraţia vocaţiilor în Dieceza de Iaşi, şi pr. Ciprian Tiba, responsabil cu pastoraţia copiilor în parohia Săbăoani, în prezenţa unui mare număr de copii şi credincioşi.
Evenimentul a fost marcat după predică prin strigarea pe nume a fiecărui „candidat” şi răspunsul entuziast „Vreau!” al micilor slujitori ai altarului, prin care s-au angajat să devină nişte copii model şi să-şi îndeplinească cu cât mai multă evlavie şi dăruire misiunea ce le revine în cadrul celebrărilor liturgice. Sfânta Liturghie a fost urmată de un moment de întâlnire împreună cu preoţii participanţi la bucuria lor. Copii au fost felicitaţi pentru pasul făcut şi au fost încurajaţi să nu uite de gândurile bune pe care Dumnezeu le-a inspirat în inima lor în această zi deosebită pentru ei.
La sfârşitul celebrării, pr. Ciprian Tiba le-a spus: „Dragi copii, părintele Andrei Cogeangă, care a binevoit să ia parte astăzi la bucuria voastră, a fost primul meu magistru de cameră la seminar. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest moment de har în care am concelebrat Sfânta Liturghie şi îmi doresc ca peste ani şi ani de zile să pot concelebra jertfa Sfintei Liturghii cu cât mai mulţi dintre voi.”