Premierul la Patriarhul Daniel (comunicat)
20.12.2007, Bucureşti (Catholica) - Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit astăzi, 20 decembrie 2007, la Reşedinţa patriarhală, pe dl. Călin Popescu Tăriceanu, Prim Ministrul Guvernului României. La întâlnire au participat IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortod0xe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, Preasfinţiţii Vincenţiu Ploieşteanul şi Ciprian Câmpinenaul, Episcopi Vicari patriarhali, respectiv dl. Gigel Sorinel Ştirbu, Secretar de Stat pentru Culte şi dl. Adrian Lemeni, consilier personal al Primului Ministru.
În cursul întrevederii, au fost abordate probleme referitoare la comunităţile româneşti din Europa, o atenţie specială fiind acordată implicării Bisericii Ortodoxe Române în incluziunea socială a românilor cu probleme de integrare. În acest sens, în lumina prevederilor Legii nr. 299/2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, dl. Prim Ministru Călin Popescu Tăriceanu a arătat disponibilitatea Guvernului României de a sprijini activitatea cultural-spirituală şi de slujire socială a Bisericii în comunităţile româneşti de peste hotare. De asemenea, Premierul României şi-a exprimat intenţia de a interveni pe lângă autorităţile italiene în vederea dobândirii statutului de cult recunoscut a Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, înfiinţată la începutul acestui an, cu responsabilitate pastorală pentru românii ortodocşi din Italia. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)