Liderii musulmani sunt dornici să îl întâlnească pe Papa
27.12.2007, Vatican (Catholica) - Grupul de înţelepţi musulmani, semnatari ai Scrisorii deschise către liderii creştini, intitulată „Un Cuvânt Comun între Noi şi Voi” îi mulţumesc Papei Benedict al XVI-lea pentru „încurajarea şi faptul de a se interesa” în ceea ce priveşte dialogul dintre catolici şi musulmani. Acest lucru îl subliniază unul dintre semnatarii documentului, principele iordanian Ghazi bin Muhammad bin Talal, într-o scrisoare trimisă Cardinalului secretar de stat, Tarcisio Bertone, informează Radio Vatican.
„Încurajaţi de recenta vizită în Vatican” a regelui saudit Abd Allah bin Abd Al-Aziz, suntem „foarte disponibili să-l întâlnim” pe Papa Benedict al XVI-lea la Roma, scrie principele iordanian Cardinalului Bertone, după ce s-a consultat cu un mare număr dintre principalii semnatari şi susţinători ai Scrisorii. Principele se opreşte asupra a două dimensiuni ale dialogului: intrinsecă, ce se referă la sufletele noastre, şi extrinsecă, ce se referă la societate. Dialogul, se reafirmă în scrisoare, este „prin definiţie între persoane cu puncte de vedere diferite, nu între persoane cu acelaşi punct de vedere”. „Motivul nostru pentru a dialoga – continuă scrisoarea – este în mod esenţial dorinţa de a căuta bunăvoinţa şi dreptatea pentru a practica ceea ce noi musulmanii numim `rahmah` şi ceea ce voi preferaţi să numiţi `caritas`”.
Principele iordanian afirmă că „un acord teologic complet între creştini şi musulmani nu este posibil prin definiţie”. Totuşi, se confirmă voinţa de „a menţine fermă” atitudinea comună şi „cooperarea bazată pe elementele în care suntem de acord”, pentru „interesul binelui comun şi pentru binele lumii întregi”. Tot în aceste zile, a fost publicat un mesaj al înţelepţilor musulmani adresat creştinilor, de Crăciun şi Anul Nou. Faptul că Dumnezeu nu i-a îngăduit lui Avraam să-l jertfească pe fiul său, se subliniază în mesaj, aminteşte tuturor credincioşilor religiilor abramitice că trebuie prezervată fiecare viaţă umană şi în special cea a copiilor. În această perioadă în care coincid sărbătorile de Crăciun şi pelerinajul la Mecca, înţelepţii urează creştinilor şi musulmanilor ca anul nou să poată purta acea pace de care lumea are atât de mare nevoie.