Pr. Kolvenbach se pregăteşte să lase conducerea generală a iezuiţilor
04.01.2008, Roma (Catholica) - La Roma începea la 7 ianuarie 2008 cea de-a XXXV-a Adunare Generală a Societăţii lui Isus. Cu această ocazie, prepozitul general al iezuiţilor, părintele Peter-Hans Kolvenbach, a acordat un interviu pentru redacţia centrală a Radio Vatican, pe care îl redăm în continuare.
– La precedenta Adunare, din 1995, aţi definit ca fiind o „scânteie” legătura dintre credinţă şi dreptate. Care ar putea fi „scânteia” Adunării ce se va deschide pe 7 ianuarie?
– „Sclipirea” actualei Adunări Generale va fi legată de alegerea noului Superior General, din mii de iezuiţi care au capacitatea de a conduce Societatea lui Isus. Vor fi exprimate, cu această ocazie, aşteptările pe care le are ordinul iezuiţilor pentru viitorul său, spunând dacă se vrea un profet sau un înţelept, un inovator sau un moderator, un contemplativ sau o persoană de acţiune, un om de vază sau unul capabil să creeze uniune. De fapt, Adunarea Generală va începe cu o evaluare a situaţiei prezente, cu o analiză a ceea ce reprezintă Societatea lui Isus în contextul slujirii Bisericii şi lumii. Din această evaluare trebuie să plece „scânteia” deciziei privind iezuitul de care avem nevoie pentru a creşte pe calea lui Dumnezeu.
– Dezvoltarea în domeniul implicării sociale a caracterizat Societatea lui Isus după Conciliul Vatican II. Va rămâne, în continuare, o prioritate?
– Rămâne o prioritate, dar mult mai bine integrată în misiunea de ansamblu a Societăţii lui Isus. Domeniul pastoral şi cel social nu mai sunt în opoziţie, căci credinţa este cea care ne îndeamnă, în numele lui Isus, să ne ocupăm de cel care trăieşte într-o situaţie de mizerie şi de nedreptate. Chiar şi pentru primii iezuiţi, nu era posibil să se numească „însoţitori ai lui Isus” dacă nu erau prieteni ai acestor alţi însoţitori ai lui Isus, care sunt săracii.
– Iezuiţii activează în întreaga lume, în contexte diferite. Care este firul conducător care îi leagă?
– Iezuitul este, în esenţă, un om în misiune, o misiune pe care o primeşte de la Sfântul Părinte, de la superiorii lui şi, mai ales, de la Domnul Isus, El însuşi fiind trimis de Tatăl. Iezuiţii doresc să continue această misiune în lumea zilelor noastre, mai ales acolo unde este mai mare nevoie. Este foarte importantă prezenţa la frontiere; odinioară, graniţele creştinătăţii erau geografice, acum sunt mai ales frontiere dintre Evanghelie şi cultură, dintre credinţa creştină şi ştiinţă, dintre Biserică şi societate, dintre „vestea cea bună” şi o lume violentă, răvăşită. Potrivit exigenţelor acestei misiuni, va exista mereu o incredibilă varietate de posibilităţi în ceea ce priveşte apostolatul, dar în toate vom regăsi trei responsabilităţi reunite: vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, împărtăşirea vieţii lui Cristos şi mărturisirea carităţii pe care Duhul Sfânt o cere şi o alimentează.
– Societatea lui Isus are o mare tradiţie în domeniul educaţiei. Care este situaţia acum?
– Reţeaua instituţiilor educative ale Societăţii lui Isus continuă să fie atât de vastă încât mulţi se gândesc că a fost fondată cu scopul apostolatului educativ. Însă nu este aşa, căci primul colegiu al iezuiţilor, cel din Messina, Italia, a fost fondat opt ani după aprobarea de către Papă a Societăţii. Oricum, Ignaţiu de Loyola, alături de colaboratorii lui, a înţeles încă de la început că educaţia tineretului constituia un domeniu privilegiat al apostolatului, căruia i se dedică în prezent circa 4000 de iezuiţi.
– După 24 de ani, veţi avea din nou un superior; cum vă pregătiţi pentru această schimbare?
– Şi Sfântul Benedict ştia să îşi ascute confraţii, dându-i lui Dumnezeu posibilitatea de a vorbi prin gura călugărului cel mai tânăr. După aproape 25 de ani de ascultare a circa 20.000 de iezuiţi, ascultarea faţă de unul singur ar trebui să reprezinte pentru mine o perioadă mult mai liniştită. Cel puţin eu sper să nu fiu o povară de dus sau de suportat…
