Cardinalul Rode le cere iezuiţilor să iubească Biserica
07.01.2008, Roma (Catholica) - Biserica se bazează pe faptul ca Societatea lui Isus să joace un rol în refacerea simţului Bisericii în rândul familiilor călugăreşti, a spus Cardinalul Franc Rode, prefectul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, în ziua de luni, 7 ianuarie 2008, în cadrul unei Liturghii de deschidere a celei de-a 35-a Adunări Generale a Iezuiţilor. Aceştia s-au adunat în Roma pentru a evalua misiunea lor în lumea de astăzi, precum şi pentru a alege un nou superior general ca succesor al pr. Peter-Hans Kolvenbach, în vârstă de 79 de ani, care intenţionează să se retragă. „În carisma şi în tradiţia voastră puteţi găsi puncte de referinţă valoroase pentru a lumina alegerile pe care Societatea trebuie să le facă astăzi”, le-a spus Cardinalul Rode.
„Munca voastră trebuie să fie prin excelenţă apostolică cu o notă umană, eclesială şi evanghelică universală. Trebuie realizată în lumina carismei voastre, în aşa fel încât participarea tot mai mare a laicilor la activităţile voastre să nu umbrească identitatea voastră, ci mai degrabă să o îmbogăţească cu colaborarea celor care, venind din alte culturi, împărtăşesc stilul şi obiectivele voastre”. Prefectul a vorbit în particular despre rolul iezuiţilor în refacerea „sensus Ecclesiae”. „Consacrarea în slujirea lui Cristos nu poate fi separată de consacrarea în slujirea Biserici. Cu tristeţe şi nelinişte constat că `sentire cum ecclesia` despre care fondatorul vostru a vorbit adesea s-a diminuat chiar şi la unii membri ai familiilor călugăreşti. Biserica aşteaptă de la voi o lumină pentru refacerea `sensus Ecclesiae`”.
Cardinalul a arătat că iubirea pentru Biserică se bazează pe credinţă, nu pe sentiment. „Iubirea pentru Biserică în fiecare sens al cuvântului – fie Biserica poporul lui Dumnezeu, fie Biserica ierarhică – nu este un sentiment uman care vine şi pleacă după oamenii care o alcătuiesc sau după conformarea noastră la dispoziţiile care vin de la aceia pe care Domnul i-a pus să conducă Biserica. Iubirea pentru Biserică se bazează pe credinţă, un dar de la Dumnezeu care, tocmai pentru că ne iubeşte, ne dă credinţa în El şi în Mireasa Lui, Biserica. Fără darul credinţei în Biserică nu poate exista iubirea pentru Biserică”. Cardinalul în vârstă de 73 de ani a mai remarcat „o tot mai mare distanţare de ierarhie”. „Spiritualitatea ignaţiană a slujirii apostolice `sub Pontiful Roman` nu permite această separare. Ascultarea religioasă poate fi înţeleasă doar ca ascultare în iubire. Nucleul fundamental al spiritualităţii ignaţiene constă în unirea iubirii pentru Dumnezeu cu iubirea pentru Biserica ierarhică”.
Cardinalul a dorit să atragă atenţia asupra uneia dintre necesităţile imperioase cu care se confruntă astăzi Biserica: „nevoia de a prezenta credincioşilor şi lumii adevărul autentic revelat în Scriptură şi Tradiţie. Diversitatea doctrinală a celor care la toate nivelele, prin vocaţie şi misiune, sunt chemaţi să vestească împărăţia adevărului şi a iubirii, dezorientează credincioşii şi conduce la un relativism fără limite. Există un singur adevăr, chiar dacă poate fi întotdeauna cunoscut mai profund”. Cardinalul Rode a adăugat: „Prin lunga şi solida voastră formare, prin centrele voastre de cercetare, prin activitatea voastră de predare în domeniile filozofic, teologic şi biblic, sunteţi într-o poziţie privilegiată pentru a îndeplini această misiune dificilă. Îndepliniţi-o cu studiu şi examinare în profunzime, cu umilinţă, cu credinţă în Biserică. Îndepliniţi-o cu iubire pentru Biserică”.
Cardinalul a mai menţionat „sentimentul de separare crescândă între credinţă şi cultură, o separare care constituie un mare impediment pentru evanghelizare”. „O cultură pătrunsă de un adevărat spirit creştin este un instrument care promovează răspândirea Evangheliei, a credinţei în Dumnezeu Creatorul cerului şi al pământului”, a spus el. „Tradiţia Societăţii, de la începuturile Collegio Romano, s-a plasat întotdeauna la intersecţia dintre Biserică şi societate, dintre credinţă şi cultură, dintre religie şi secularism. Recuperaţi aceste poziţii de avangardă care sunt atât de necesare pentru a transmite adevărul etern lumii de astăzi, în limbajul de astăzi. Nu abandonaţi această provocare. Ştim că sarcina este dificilă, neconfortabilă şi riscantă, şi uneori puţin apreciată şi chiar greşit înţeleasă, dar este o sarcină necesară pentru Biserică”.
