Scrisoarea către Tesaloniceni, program de viaţă creştină
21.01.2008, Iaşi (Catholica) - Al treilea moment de rugăciune comună din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor de la Iaşi a avut loc duminică, 20 ianuarie 2008, ora 17.00, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”. Celebrarea ecumenică a fost prezidată de pr. dr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic „Sfântul Iosif”. Printre preoţii prezenţi s-a aflat şi pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. La celebrare au participat şapte preoţi romano-catolici şi şapte preoţi ortodocşi. Lor li s-au alăturat în rugăciune persoane consacrate, studenţi teologi romano-catolici şi ortodocşi precum şi numeroşi credincioşi, capela fiind plină.
Celebrarea din capela Institutului Teologic „Sfântul Iosif” a fost alcătuită din trei momente principale: ritualul stropirii cu apă sfinţită în amintirea Botezului primit şi a comuniunii de viaţă cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu spre confruntare şi cerere de iertare pentru păcatele împotriva unităţii şi rugăciunea învăţată de la Isus, aniversând faptul că toţi suntem fii ai lui Dumnezeu şi fraţi între noi. În cuvântul de învăţătură, pr. prof. dr. Petre Semen de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” a vorbit despre scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Tesaloniceni spunând despre aceasta că este un adevărat program după care trebuie să se deruleze viaţa creştină. Textul, deşi foarte vechi, rămâne actual atâta timp cât va exista Biserica. Apostolul neamurilor doreşte ca acea comunitate tânără, nou înfiinţată să devină asemenea unui aluat care să omogenizeze întreaga frământătură a lumii de atunci. Apostolul îşi încheie scrisoarea cu o rugăminte adresată celor care vor să îl asculte ca să-i cinstească pe conducătorii lor. Preţuirea acestora decurge din permanentul efort pe care îl depun pentru progresul duhovnicesc a celor care le-au fost încredinţaţi spre păstorire. Printre responsabilităţile principale ale conducătorilor Bisericii erau sfaturile, învăţătura.
La sfârşitul celebrării, pr. Wilhelm Dancă a dat un exemplu în care o fetiţă ducându-l pe fratele ei în spate este oprită de bunicul ei care spune: „Iată un copil cuminte, bun, cu o mare povară în spate!”, la care fetiţa răspunde: „Nu este o povară, este fratele meu!”. Cu siguranţă darul unităţii, a spus pr. Wilhelm, s-ar putea să fie o povară pentru cei care sunt autosuficienţi, care se tem de fraţii lor, care se comportă cu multe prejudecăţi, care îl ignoră pe vecinul lor, pe semenul lor, dar povara trebuie să fie frate. Darul unităţii nu trebuie să fie o povară, ci un dar, o bucurie de a fi împreună cu celălalt. Maica Domnului poate fi comparată cu această fetiţă care îl duce pe fratele ei în spate, iar noi suntem acest frate, nu o povară. Să o cinstim nu numai ca cristofor, pneumatofor, dar şi ca purtătoare de creştini dezbinaţi, autosuficienţi care ne temem de a ne deschide suficient. E nevoie să ne rugăm pentru refacerea unităţii dintre creştini pentru că aceasta este rugăciunea lui Isus care e prezent în noi în măsura în care ne unim cu rugăciunea sa.
