Vizită pastorală în parohia Traian
21.01.2008, Iaşi (Catholica) - Episcopul Petru Gherghel al Diecezei de Iaşi a făcut o vizită pastorală în parohia „Sf. Iosif Muncitorul” din Traian, Bacău, în ziua de duminică, 20 ianuarie 2008, aflăm de pe Ercis.ro. Această parohie a fost înfiinţată în anul 1969 şi este alcătuită din 474 de familii, inclusiv cele din filiala Zăpodia (166). Parohul acestei comunităţi este pr. Albert Lucaci din 2003. Vizita a început duminică dimineaţa la ora 8.30 cu filiala Zăpodia. În faţa bisericii, părintele paroh, primarul Damian Comoraşu şi un număr impresionant de credincioşi l-au întâmpinat pe Preasfinţitul Gherghel, urându-i bun venit în mijlocul lor. Sfânta Liturghie care a urmat a fost animată prin cântece de un cor de copii conduşi de profesoara lor de religie. Preasfinţitul a explicat în timpul predicii că mântuirea vine de la Mielul lui Dumnezeu, de la Isus Cristos şi nu de la oameni. În timpul Liturghiei, pr. poenitentiarius magnus Isidor Mocanu şi pr. cancellarius Lucian Păuleţ au fost disponibili pentru spovezi. După Sfânta Liturghie Preasfinţitul Gherghel a ţinut o cateheză copiilor şi a discutat cu credincioşii.
Episcopul a plecat apoi la Traian, unde a fost primit din nou într-o atmosferă de sărbătoare. După cuvântul părintelui Lucaci şi al Preasfinţitului Gherghel, cei prezenţi s-au îndreptat spre biserică purtând în procesiune şase icoane noi, făcute prin grija unor familii din Traian. Acestea, împreună cu o cruce procesională şi patru felinare, au fost binecuvântate de Preasfinţitul Gherghel în cadrul sfintei Liturghii pontificale, pentru a fi folosite în procesiuni. La predică, Episcopul de Iaşi a amintit de preoţii care au lucrat în parohia Train, pr. Carmil Dancă şi pr. Iosif Işvanca, a căror slujire este continuată de părintele Albert Lucaci. Episcopul Gherghel a mai scos în evidenţă că din această parohie provin mai mulţi preoţi şi persoane consacrate. După Liturghie, Preasfinţitul s-a întâlnit cu copii. După-amiază, după o trecere prin documentele parohiei, a urmat întâlnirea cu cei 15 membri ai consiliului parohial, în cadrul căreia s-a discutat şi problema consolidării şi reamenajării bisericii. După Liturghia de la ora 16, au urmat Adoraţia Euharistică prezidată de Preasfinţitul Gherghel, concluziile la vizita canonică şi binecuvântarea Excelenţei sale Petru cu posibilitatea obţinerii indulgenţei plenare.

Sunt din traian si ma bucur ca a fost Preasfintitul Gherghel in satul nostru. Eu sunt in Italia si as vrea ca comentez despre biserica noua ce se va face, ca mie totusi mi se pare mica pentru ca va veni o sfanta zi cand ne vom intoarce cu totii acasa si suntem cativa plecati in strainatate, si cu un pic de buna vointa din partea fiecaruia se poate face ceva mai mare dar nu sunt eu sa decid asta.