PS Mihai a vizitat parohia din Bucureştii Noi
22.01.2008, Bucureşti (Catholica) - Duminică, 20 ianuarie, PS Mihai s-a aflat în mijlocul comunităţii greco-catolice din cartierul Bucureştii Noi, cea mai veche şi mai compactă comunitate din capitală. Liturghia arhierească a avut loc în biserica romano-catolică din cartier, cea care găzduieşte de ani de zile comunitatea greco-catolică, aflăm de pe BRU.ro. La altar, lângă Arhiereu, au slujit părintele paroh Gheorghe Cristescu şi doi călugări aparţinând Comunităţii Sfântul Ioan, preoţii Dan Suciu şi Martin de la Croix.
PS Mihai a predicat pe marginea evangheliei vindecării celor zece leproşi (Luca 17, 12-19). Leproşii erau excluşi din societate şi necuraţi din punct de vedere al Legii Templului, simplul contact cu asemenea nefericiţi aducând cu sine necurăţia rituală, a amintit PS Mihai. Între cei zece era şi un samarinean care, spre deosebire de ceilalţi nouă, nici măcar nu era credincios Legii lui Moise. Din cei zece leproşi vindecaţi de Hristos, unul singur se vindecă şi sufleteşte, şi anume cel care aduce dreapta mărire a lui Dumnezeu. Dreapta mărire adusă lui Dumnezeu duce la mântuire: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit” ii spune Isus samarineanului. „Avem credinţa dacă ştim să dăm pe drept lauda lui Dumnezeu. Să nu facem caz de credinţa noastră pentru a-i judeca pe alţii”, a îndemnat PS Mihai.
Cu o zi înainte, sâmbătă, Episcopul auxiliar cu sediul în Bucureşti, însoţit de părintele protopop Liviu Oţoiu, a făcut o scurtă vizită comunităţii surorilor Inimii Neprihănite, întreţinându-se pentru prima dată cu fondatoarea congregaţiei, sora Ionela Cotoi. Însoţit de sora Ionela Cristescu, PS Mihai a vizitat apoi câteva sedii ale congregaţiei, salutând cu bucurie şi gratitudine o parte a comunităţii de surori din Bucureşti care se aflau în reculegere spirituală.
