Rugăciunile pentru unitate trebuie să continue în casele noastre
28.01.2008, Iaşi (Catholica) - Ultima celebrare cu caracter ecumenic din cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor s-a ţinut la Iaşi în ziua de 25 ianuarie 2008, la biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Galata. Celebrarea a început la ora 17.00 şi a fost prezidată de către protopopul Constantin Andrei, paroh la biserica ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Bărboi din Iaşi. Au mai participat şase preoţi catolici şi 11 ortodocşi, persoane consacrate şi un număr mare de credincioşi aparţinând ambelor confesiuni, care au voit să-şi exprime credinţa lor în Cristos, unica temelie a Bisericii. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Cornel Cadar.
La omilie s-a scos în evidenţă faptul că participarea la rugăciunea comună nu este decât un motiv de bucurie. Pentru că întâlnirea din această zi a încheiat Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, s-au pus aceste întrebări: La finalul acestei săptămâni, care sunt concluziile? Ce au adus întâlnirile ecumenice? În primul rând, a răspuns pr. Cornel, trebuie subliniat faptul că aceste zile au atras atenţia asupra rugăciunii. Seară de seară, creştinii din diferite Biserici s-au adunat pentru a se ruga. Au fost în comuniune toţi cei care, în aceste zile, prin rugăciune, au căutat unitatea. Pentru a ilustra o viaţă de rugăciune autentică, pr. Cornel a dat-o ca exemplu pe sfânta Tereza a Pruncului Isus, pentru care „rugăciunea e respiraţia sufletului, e un elan al inimii către Dumnezeu”. Participanţii la săptămâna de rugăciune din acest an au avut ocazia să se gândească şi să mediteze la importanţa rugăciunii în viaţa comunităţii şi a fiecărui membru. Ei au implorat împreună de la Domnul darul deplinei comuniuni, s-au rugat pentru depăşirea oricărei divizări între creştini, răspunzând în felul acesta dorinţei lui Cristos: „Ca toţi să fie una”. Această rugăciune a lui Isus o putem numi testamentul lui Isus.
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a însemnat rugăciune, sărbătoare, o cunoaştere mai bună a punctelor comune, a bogăţiilor spirituale pe care le avem împreună. A însemnat apreciere a valorilor din celelalte Biserici şi îmbogăţire prin cântare şi meditaţie. A fost o săptămână în care creştinii au fost chemaţi să-şi îndrepte privirea spre Cristos. Apropiindu-ne de Cristos ne-am apropiat între noi. Ce vom face în continuare? În casele noastre – a concluzionat părintele Cadar – să continuăm spiritul nostru de rugăciune din aceste seri pentru că rugăciunea este sufletul ecumenismului şi prin ea vom ajunge să ne cunoaştem mai bine şi să ne apropiem mai mult unii de alţii. Celebrarea a luat sfârşit prin binecuvântarea rostită de către părintele Anton Despinescu, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, şi de către protopopul Constantin Andrei.