Mitropolitul Bartolomeu, 15 ani de păstorire la Cluj
14.02.2008, Cluj (Catholica) - Pe data de 7 februarie 2008 s-au împlinit 15 ani de la hirotonia şi instalarea Înaltpreasfinţitului Bartolomeu ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. În cei 15 ani de păstorire ai Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bartolomeu, Arhiepiscopia Clujului a fost angajată într-un amplu proces de modernizare instituţională, de refacere a legăturii dintre cult şi cultură şi de intensificare a prezenţei şi activităţii filantropice în societate.
Astfel a fost restaurată viaţa monahală în această parte a Transilvaniei prin înfiinţarea a 22 de mânăstiri şi schituri, cu peste 250 de vieţuitori, s-a mărit numărul parohiilor, în paralel cu creşterea nivelului de pregătire a preoţilor în cele două instituţii de învăţământ teologic clujean şi s-a răspuns astfel cerinţelor pastorale ale credincioşilor. Catedrala mitropolitană din Cluj şi mânăstirea Nicula au intrat într-un amplu proces de rectitorire. Misiunea socială s-a dezvoltat prin organizarea primului sector misionar social din Patriarhia Română, condus de PS Episcop vicar Vasile Someşanul şi prin dezvoltarea a nu mai puţin de 11 programe şi aşezăminte sociale, destinate copiilor, elevilor cu abandon şcolar, bătrânilor şi bolnavilor.
În anul 2006, a fost înfiinţată Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, structură canonică ce cuprinde 4 eparhii ardelene cu peste 2.500.000 de credincioşi, ca o confirmare a rolului de metropolă ortodoxă transilvană a Clujului, alături de vechiul centru ortodox din Sibiu. Pe plan cultural, cei 15 ani de păstorire a Mitropolitului Bartolomeu au dat culturii o nouă versiune a Bibliei, adusă la vârsta de azi a limbii române, un radio ortodox de autentică valoare şi o revistă TABOR de înaltă ţinută, un dialog mai apropiat şi sincer cu intelectualitatea şi o Fundaţie destinată sprijinirii tinerelor elite prin oferirea de burse. (Comunicat al biroului de presă al Arhiepiscopiei ortodoxe clujene.)