Familia este „un bun esenţial” pentru El Salvador
28.02.2008, Vatican (Catholica) - Întărirea familiei este un factor cheie pentru depăşirea plăgii violenţei în El Salvador, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea astăzi, primindu-i în audienţă pe Episcopii din această ţară, care şi-au încheiat vizita ad limina. Sfântul Părinte a subliniat faptul că majoritatea salvadorienilor „sunt caracterizaţi de trăirea credinţei şi de un profund sentiment religios. Evanghelia, adusă aici de primii misionari şi predicată cu ardoare de păstori plini de iubire pentru Dumnezeu precum Arhiepiscopul Oscar Arnulfo Romero, a devenit adânc înrădăcinată în acest ţinut frumos, aducând roade abundente de viaţă creştină şi sfinţenie”.
Papa Benedict a remarcat faptul că sărăcia îi forţează pe mulţi să emigreze „în căutarea unor condiţii de trai mai bune, adesea cu consecinţe negative pentru stabilitatea căsătoriei şi familiei”. A recunoscut în acest sens eforturile prelaţilor „pentru promovarea reconcilierii şi păcii în ţară şi pentru depăşirea evenimentelor triste ale trecutului”. Referindu-se la violenţa care „este considerat ca principala problemă a ţării voastre”, Papa a afirmat că Episcopii „recunosc faptul că creşterea violenţei este consecinţa directă a altor plăgi sociale precum sărăcia, lipsa educaţiei, pierderea treptată a acelor valori care au hrănit dintotdeauna sufletul salvadorian, şi dezmembrarea familiilor. Adevărul este că familia este un bun vital pentru Biserică şi societate, precum şi un factor de bază în construirea păcii.”
Sfântul Părinte a mai spus că pentru a rezolva problema sărăciei este nevoie de „îmbunătăţirea infrastructurii şi condiţiilor economice, pentru ca oricine să poată să ducă o viaţă demnă. Nu trebuie uitat în acelaşi timp faptul că omul nu este un simplu produs al condiţiilor materiale şi sociale în care trăieşte. […] Omul are nevoie de Dumnezeu, altfel rămâne fără speranţă.” În acest sens Papa i-a încurajat pe prelaţi să promoveze „iniţiative ambiţioase şi îndrăzneţe de evanghelizare” pentru a se asigura că toţi credincioşii experimentează „întâlnirea personală cu Cristos cel viu care stă la baza existenţei creştine”. Aproximativ 83% din cei şapte milioane de locuitori din El Salvador sunt catolici.
