Amânarea vizitei Cardinalului Bertone în Armenia
02.03.2008, Vatican (Catholica) - Secretarul de stat al Vaticanului era programat să sosească în Armenia în ziua de duminică, 2 martie 2008, dar starea de urgenţă din această ţară a forţat amânarea călătoriei sale. Cardinalul Tarcisio Bertone urma să viziteze Armenia până în ziua de joi, şi apoi să meargă în Azerbaidjanul vecin, până în 9 martie. Ciocnirile post-alegeri dintre protestatari şi poliţie din Armenia, din ziua de sâmbătă, au dus la opt morţi. Guvernul armean a declarat o stare de urgenţă de 20 de zile, interzicând chiar şi grupurilor mici să se întrunească în capitala naţiunii.
O notă din partea Biroului de Presă al Vaticanului a declarat că „vizita, care nu a fost încă anulată, ar putea avea loc în următoarele zile, cu o schimbare a programului. Vizita în Azerbaidjan a rămas confirmată în continuare”. Decizia a fost luată ţinându-se cont de „situaţia creată în Armenia după proteste şi starea urgenţă declarată de guvern”, a explicat Sfântul Scaun. Protestatarii din fosta naţiune sovietică susţin că alegerile din 19 februarie au fost frauduloase. Ei au contestat victoria lui Serzh Sarksyan, care este primul ministru şi aliatul actualului preşedinte Robert Kocharian.
Cardinalul Bertone va merge joi în Azerbaidjan, unde se va întâlni cu şeful liderilor musulmani şi cu alte oficialităţi religioase. El va exprima înaintea lor dorinţa Bisericii de a coopera la angajamentul comun pentru pace, înţelegere între popoare şi binele familiei umane. În capitala Azerbaidjanului, Cardinalul Bertone va fi prezent la inaugurarea unei noi biserici catolice construite pe pământ donat Papei Ioan Paul al II-lea de către preşedintele Heydar Aliyev, tatăl actualului şef de stat al Azerbaidjanului.
