Drumul baptismal al Postului Mare
02.03.2008, Vatican (Catholica) - ăzi în Biserica Catolică de rit latin a fost duminică a IV-a din Postul Mare. Vă oferim traducerea discursului pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a rostit înainte de a se ruga Angelus la amiază cu miile de credincioşi adunaţi în Piaţa Sf. Petru.
Iubiţi fraţi şi surori,
În aceste duminici ale Postului Mare, prin textele Evangheliei lui Ioan, Liturghia ne conduce pe un adevărat şi adecvat drum baptismal: duminica trecută Isus i-a promis femeii samaritene darul „apei vii”; astăzi, vindecându-l pe orb, Isus se revelează a fi „lumina lumii”; duminica viitoare, înviindu-l pe prietenul lui, Lazăr, din morţi, El se va prezenta ca „învierea şi viaţa”. Apă, lumină, viaţă: acestea sunt simboluri ale botezului, sacramentul acre „îi cufundă” pe credincioşi în misterul morţii şi învierii lui Cristos, eliberându-i de sclavia păcatului şi dându-le viaţa veşnică.
Să ne oprim pe scurt asupra relatării despre omul născut mort (Ioan 9,41). Discipolii, potrivit mentalităţii comune în acel timp, au considerat că orbirea lui este consecinţa păcatelor sale sau a păcatelor părinţilor lui. Isus, însă, respinge această viziune şi afirmă: „N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9,3). Ce mângâiere ne oferă aceste cuvinte! Ele ne permit să auzim glasul viu al lui Dumnezeu, care este Iubirea prevăzătoare şi înţeleaptă! Înaintea omului marcat de limitări şi suferinţe Isus nu se gândeşte la posibilele greşeli, ci la voinţa lui Dumnezeu care l-a creat pe om pentru viaţă. Şi declară solemn: „Noi trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi… Cât timp sunt în lume, Eu sunt lumina lumii” (Ioan 9,4-5).
Şi imediat acţionează: Cu puţin pământ şi salivă a făcut tină şi a pus-o pe ochii orbului. Acest gest face aluzie la crearea omului, pe care Biblia o relatează cu simbolul pământului care ia formă şi este însufleţit de suflarea lui Dumnezeu (cf. Geneză 2,7). „Adam”, de fapt, înseamnă „pământ” şi trupul uman este alcătuit într-adevăr din elementele pământului. Vindecând omul, Isus realizează o nouă creaţie. Dar acea vindecare provoacă o dezbatere aprinsă pentru că Isus a făcut-o în zi de Sabat, încălcând astfel un precept al sărbătorii. Astfel, la sfârşitul episodului, Isus şi bărbatul care a fost orb se întâlnesc din nou, amândoi fiind alungaţi de farisei: unul pentru că a violat legea şi altul pentru că, în ciuda vindecării, a rămas marcat ca un păcătos din naştere”.
Orbului pe care l-a vindecat Isus îi dezvăluie că a venit în lume pentru a judeca, pentru a-i separa pe orbii care pot fi vindecaţi de cei care nu permit să fie vindecaţi pentru că presupun că sunt sănătoşi. Tendinţa în om de a construi un sistem ideologic de securitate este puternică: chiar şi religia poate deveni un element în acest sistem, ca şi ateismul, sau secularismul; dar construind acest sistem, omul devine orb faţă de propriul lui egoism. Iubiţi fraţi, să îi permitem lui Isus să ne vindece, Isus are poate şi doreşte să ne dea lumina lui Dumnezeu! Să ne mărturisim orbirile noastre, miopiile noastre, şi mai presus de toate tot ceea ce Biblia numeşte „păcat mare” (Psalmul 18,14): mândria. Fie ca Preasfânta Fecioară Maria să ne ajute în aceasta, ea care, născându-l pe Cristos în trup, a dat lumii adevărata lumină.