Isus este învierea şi viaţa

09.03.2008, Vatican (Catholica) - Zeci de mii de credincioşi, romani şi pelerini, s-au reunit duminică, 9 martie 2008, la amiază în Piaţa San Pietro pentru a se ruga, ca de obicei, împreună cu Papa Benedict al XVI-lea, tradiţionalul antifon „Angelus Domini – Îngerul Domnului”. Cu ocazia întâlnirii duminicale, Sfântul Părinte a lansat două apeluri puternice pentru Ţara Sfântă şi Irak şi un anunţ prin care invită tinerii să se pregătească prin Sacramentul Pocăinţei pentru Ziua Mondială a Tineretului şi pentru sărbătoarea Paştelui. Vă oferim alocuţiunea Papei, după traducerea făcută de Radio Vatican.

Dragi fraţi şi surori,

În itinerarul nostru din Postul Mare, am ajuns la Duminica a V-a, caracterizată de Evanghelia învierii lui Lazăr (Ioan 11,1-45). Este vorba de ultimul mare `semn` săvârşit de Isus, după care mai marii preoţilor vor reuni sinedriul şi vor delibera să-l ucidă; şi au decis să-l ucidă chiar şi pe Lazăr, care era dovada vie a divinităţii lui Cristos, Domn al vieţii şi al morţii. În realitate, această pagină evanghelică îl arată pe Isus ca Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Înainte de toate evanghelistul insistă asupra prieteniei sale cu Lazăr şi surorile Marta şi Maria. El subliniază că „Isus îi iubea foarte mult” (Ioan 11,5) şi de aceea a voit să săvârşească marele semn minunat. „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar mă duc să-l trezesc din acest somn (Ioan 11,11) – astfel a vorbit Isus ucenicilor, exprimând prin metafora somnului punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra morţii fizice: Dumnezeu o vede întocmai ca un somn, din care ne putem trezi. Isus a demonstrat o putere absolută faţă de această moarte: se vede aceasta când redă viaţa tânărului fiu al văduvei din Nain (cf. Luca 7,11-17) şi copilei de 12 ani (cf. Marcu 5,35-43). Tocmai despre ea a spus: „Nu a murit, ci doarme” (Marcu 5,39), atrăgându-şi asupra sa râsul celor prezenţi. Dar într-adevăr chiar aşa era: moartea trupului este un somn din care Dumnezeu ne poate trezi în orice moment.

Această stăpânire asupra morţii nu l-a împiedicat pe Isus să simtă o sinceră compasiune pentru durerea detaşării. Văzându-le plângând pe Marta şi Maria şi pe toţi cei care veniseră să le mângâie, şi Isus „a fost profund mişcat, s-a tulburat” şi în cele din urmă ” a izbucnit în plâns” (Ioan 11,33.35). Inima lui Cristos este divino-umană: în El Dumnezeu şi Omul s-au întâlnit în mod perfect, fără separare şi fără confuzie. El este imaginea, mai mult, întruparea lui Dumnezeu care este iubire, milostivire, duioşie paternă şi maternă, a lui Dumnezeu care este Viaţă. De aceea i-a declarat solemn Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; oricine trăieşte şi crede în mine, nu va muri în veci”. Şi a adăugat: „Crezi tu aceasta?” (Ioan 11,25-26) O întrebare pe care Isus o pune fiecăruia dintre noi; o întrebare care în mod cert ne depăşeşte, întrece capacitatea noastră de a înţelege, şi ne cere să ne punem încrederea în El, după cum El şi-a pus încrederea în Tatăl. Exemplar este răspunsul Martei: „Da, Doamne, eu cred că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu care trebuie să vină în lume” (Ioan 11,27). Da, Doamne! Şi noi credem, în pofida dubiilor noastre şi a obscurităţilor noastre; credem în Tine, pentru că Tu ai cuvintele vieţii veşnice; vrem să credem în Tine, care ne dai o speranţă demnă de încredere privind viaţa de dincolo de viaţă, viaţa autentică şi plină în Împărăţia de lumină şi de pace.

Să încredinţăm această rugăciune Mariei Preasfinte. Fie ca mijlocirea ei să întărească credinţa şi speranţa noastră în Isus, mai ales în momentele de mai mare încercare şi dificultate.

Sursa: Radio Vatican

Video

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
.