Întoarcerea la casa Tatălui a preotului iezuit Emil Puni
11.03.2008, Cluj (Catholica) - Situl BRU.ro a publicat un material semnat de pr. Olivo Bosa SJ, Provincialul Societăţii lui Isus din România, despre pr. Emil Puni, fostul provincial al acestui ordin religios, decedat în noaptea de 4 spre 5 martie 2008, în urma unui infarct cardiac. „Numeroasa participare a poporului la funeraliile Pr. Puni, desfăşurate la Deva, sâmbătă, 8 martie, în prezenţa a patru Episcopi şi a multor preoţi, ne-a făcut să înţelegem mai bine personalitatea, statura şi influenţa pe care Pr. Puni a avut-o atât asupra clerului cât şi asupra simplilor credincioşi, asupra persoanelor importante şi asupra celor simple, din cadrul Bisericii şi al societăţii civile”.
Sfânta Liturghie şi ceremonia înmormântării au fost celebrate în biserica „Sfânta Fecioară Maria Imaculata” din Deva, construită de însuşi pr. Puni, cu ajutorul mai multor binefăcători. Trupul său a fost îngropat, după dorinţa sa, într-o parte laterală a Bisericii. Din datele biografice ale pr. Puni oferite de pr. Olivo amintim: „Odată cu desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice şi a ordinelor religioase, neacceptând să renunţe la credinţa sa şi la legătura sa cu Biserica Catolică, va fi arestat şi închis vreme de mai bine de cinci ani, petrecuţi în mare parte în munci silnice la canalul Dunării. Ieşit din închisoare, după o perioadă petrecută acasă, va fi nevoit să facă diferite munci pentru a se putea întreţine, devenind, rând pe rând, ajutor într-o echipă de topografi, brancardier într-o ambulanţă a spitalului din Deva, telefonist la acelaşi spital. Fireşte, în secretul sufletului său, va continua să-şi trăiască vocaţia de persoană consacrată, să se roage, să celebreze Sfânta Liturghie şi să desfăşoare activităţi pastorale pe ascuns, pentru a menţine vie credinţa multor persoane”.
Actualul Provincial iezuit aminteşte că după revoluţia din 1989, pr. Puni a colaborat „cu ierarhii Bisericii şi cu ceilalţi credincioşi pentru redarea unei noi vitalităţi credincioşilor şi punerea structurilor de bază ale Bisericii şi ale ordinelor religioase. Se va ocupa cu multă pasiune timp de 13 ani de renaşterea Ordinului iezuiţilor în România; va ocupa funcţia de Vicar Episcopal în Dieceza de Lugoj; va fonda, împreună cu dr. Eugen Lupu şi cu alţi medici, Asociaţia medicilor catolici din România, va fi promotor al înfiinţării Conferinţei Superiorilor Majori ai Institutelor Religioase, va restabili Apostolatul rugăciunii şi pentru o scurtă perioadă va conduce Seminarul major din Blaj. La toate acestea se va adăuga construirea bisericii greco-catolice din Deva, pe care o va duce până la capăt, cu mult sacrificiu. În tot acest timp el nu a neglijat, ba chiar a dat mereu prioritate Bisericii vii a credincioşilor, motiv pentru care odată încheiată construirea bisericii a putut să se bucure, văzând-o imediat umplându-se de credincioşii călăuziţi de el în toţi acei ani de pastoraţie.
Vorbind despre personalitatea celui plecat la Domnul, pr. Olivo a mai spus: „A fost cu siguranţă o figură foarte complexă: exigent şi amabil, dur şi iertător, un visător la marile proiecte pentru dezvoltarea Bisericii, dar realist şi atent la detalii, cu o voinţă fermă, mereu îndreptat spre un scop bun… A trăit din plin dimensiunea de păstor al sufletelor, căreia i s-a dedicat fără rezerve, zi şi noapte, ca îndrumător spiritual şi duhovnic, uitând de multe ori şi să mănânce. În faţa acestei activităţi nu existau boli sau obligaţii care puteau să-l distragă; ea prevala asupra tuturor celorlalte. El considera aceasta ca mijlocul cel mai înalt şi folositor pentru convertirea şi reapropierea unei persoane spre Dumnezeu. Sufletul său de păstor era într-adevăr mare şi pasionat, iubitor şi primitor; obişnuia să spună că un preot iezuit e un om de reconciliere, înţelegător, mereu disponibil pentru binele sufletelor fără a precupeţi nici un efort pentru aceasta… Noi, cei care am beneficiat de îndrumările sale şi suntem acum martori la acestea, nu ne rămâne decât să-i mulţumim Domnului pentru că ni l-a dat pe Pr. Puni şi să ne rugăm ca el să primească răsplata făgăduită slujitorilor Săi credincioşi”.
