Arhiepiscopul Raho pe mai departe prizonier
12.03.2008, Vatican (Catholica) - Catolicii din Irak reînnoiesc apelurile lor în favoarea Arhiepiscopului Paulos Faraj Raho, la 10 zile după ce acest prelat caldeean a fost răpit în Mosul. Îngrijorarea privind starea Arhiepiscopului sunt intensificate datorită problemelor pe care se ştie că le are cu inima şi care cer medicamentaţie specială zilnică, informează CWNews, citând AsiaNews.
Căutarea răpitorilor şi a victimei lor este îngreunată de implicarea slabă a autorităţilor din Mosul, oraş dominat de insurgenţi şi terorişti. Răpitorii, care au pretenţia primirii unei sume de bani de la Biserica Catolică din Irak în schimbul eliberării Arhiepiscopul Raho, nu au permis să se ia legătura direct cu prizonierul lor. Ţinând cont că cele trei persoane care îl însoţeau pe prelat în momentul răpirii – lângă Catedrala din Mosul – au fost împuşcaţi atunci, pe loc, nu există garanţii prea mari că Arhiepiscopul Raho mai este sau va mai rămâne viu.
Arhiepiscopul Louis Sako de Kirkuk a adresat Occidentului un apel pentru continuarea exercitării de presiuni în vederea eliberării Arhiepiscopului caldeean. În apelul său, transmis prin AsiaNews, Arhiepiscopul Sako invită la rugăciuni pentru ca „tăcerea să nu învăluie încă o dată durerile poporului irakian”. Şi continuă: „sprijinul din partea Episcopilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor din întreaga lume ne va da impulsul să continuăm să sperăm în pace şi în convieţuirea interreligioasă”.