Papa i-a scris fondatoarei Mişcării Focolare
12.03.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea i-a trimis un mesaj de încurajare Chiarei Lubich, fondatoarea Mişcării Focolare, spitalizată actualmente la Policlinica Gemelli din Roma. Conform unui comunicat de presă dat de Mişcarea Focolară, Chiara, de 88 de ani, a ajuns la spital în februarie pentru o consultare programată, dar a rămas acolo datorită dificultăţilor în respiraţie.
Conform profesorului Salvatore Valente, şeful Departamentului pentru Fiziologie Respiratorie al clinicii, Chiara a trebuit conectată la un aparat de respiraţie artificială. „Pentru moment nu au apărut semnele unei tendinţe de recuperare a respiraţiei proprii”, a spus el. Papa Benedict i-a transmis binecuvântarea sa. Conform materialului focolarin, Sfântul Părinte a spus: „Sunt informat constant despre încercările prin care treceţi şi vă asigur că sunt alături de Dvs în acest moment dificil şi să vă amintesc în rugăciunile mele, pentru ca Domnul să vă dea alinarea fizică şi mângâierea spirituală”. De asemenea Pontiful i-a scris că se roagă lui Dumnezeu să îi permită Chiarei să participe „la valoarea răscumpărătoare a suferinţei trăite în profundă comuniune cu El”.
Comunicatul mai informează că Patriarhul ortodox Bartolomeu I al Constantinopolului a vizitat-o pe fondatoarea Mişcării Focolare, trăind alături de ea un moment „plin de spiritualitate şi de profundă comuniune”. Patriarhul ortodox s-a aflat în Roma săptămână trecută pentru a marca aniversarea 90 de ani de la înfiinţarea Institutului Pontifical Oriental, ocazie cu care l-a vizitat şi pe Papa Benedict. Patriarhul a declarat după vizita la Chiara: „Am dorit să vin să transmit urările mele şi cele ale Patriarhiei ecumenice de Constantinopol iubitei Chiara Lubich, care s-a dat şi continuă să se dea întregii Biserici. I-am acordat şi binecuvântarea mea. Am fost bucuros să o pot vizita.” De asemenea la fondatoarea focolară au fost Cardinalul Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Prague, şi Andrea Riccardi, fondatorul mişcării laice Sant`Egidio.

A murit… Astazi de dimineata.