A murit fondatoarea Mişcării Focolare
14.03.2008, Roma (Catholica) - În ziua de vineri, 14 martie 2008, la ora 2 noaptea, Chiara Lubich, la vârsta de 88 de ani, şi-a încheiat pelerinajul pe pământ într-o atmosferă senină şi sacră. Ea a decedat la locuinţa ei de la Rocca di Papa (Roma), unde se întorsese după ce a fost externată de la Spitalul Gemelli cu o seară înainte. Aceasta a fost dorinţa ei în timpul ultimelor zile de spitalizare.
În ultimele ore ale vieţii ei, sute de persoane – rude, colaboratori apropiaţi şi fii şi fiice spirituale ale ei – şi-au luat rămas bun de la ea în camera ei, şi apoi s-au oprit pentru un moment de meditaţie în capela alăturată. A fost o constantă şi spontană procesiune de rugăciune. După aceea, au rămas în jurul casei ei în reculegere. Pe unele dintre aceste persoane Chiara a putut să le recunoască, în ciuda stării ei de slăbiciune extremă. Acum există un val de mesaje care vin din întreaga lume exprimând compasiunea liderilor religioşi, politici, academici şi civili. Aceste mesaje de iubire şi unitate vin în special din partea nenumăraţilor ei copii spirituali prezenţi pe toate continentele. (Informaţii de pe Focolare.org)
În ultimul secol au luat fiinţă multe mişcări creştine care dau un impuls de viaţă nouă şi tânără Bisericii şi societăţii. Între acestea, Mişcarea Focolarelor este printre primele şi printre cele mai mari. Dar totul a început de la o mică sămânţă: o tânără din Trento (nordul Italiei), Chiara Lubich, a fost fulgerată de o descoperire în timp ce se dezlănţuia Cel de-al Doilea Război Mondial: Dumnezeu este iubire şi iubirea este singurul lucru pentru care se merită să trăieşti. Împreună cu câteva colege, a început să citească cu ochi noi Evanghelia şi să pună în practică toate cuvintele lui Isus. La scurt timp s-a născut o comunitate cu persoane de toate vârstele, care trăiau Evanghelia împărtăşind bucurii şi dureri, bunuri şi nevoi. Voiau doar să fie creştini. Dar treptat s-a înţeles că la temelie era un dar deosebit al Duhului Sfânt, care îi învăţa o spiritualitate centrată pe unitate, o cale de unire cu Dumnezeu care trece prin aproapele, o iubire care are forma lui Cristos cel înviat şi abandonat şi care izvorăşte din Cristos. Oamenii din Trento le-au dat numele de focolare, adică locul în casă care încălzeşte şi dă lumină. O astfel de iubire este contagioasă: aşa s-a răspândit şi mişcarea, mai întâi în Italia, apoi în toată Europa, iar din 1958 şi în alte continente.
Nu doar catolicii fac parte din această mişcare, ci şi creştini din alte biserici; sunt chiar şi credincioşi din alte religii şi persoane cu convingeri care nu sunt religioase, care – păstrându-şi credinţa şi neamestecând nimic – se inspiră din acest ideal al unităţii. Mişcarea a fost aprobată de Sfântul Scaun, mai întâi în anii `60, iar în forma sa de astăzi spre anii `90. Colaborarea cu ierarhia catolică, dar şi cu responsabilii din alte Biserici, a fost mereu unul din punctele importante, pentru a putea sluji Bisericii în totalitatea sa. În particular însă este o vocaţie pentru reînnoirea societăţii în spirit creştin; mişcarea realizează aceasta prin lucrul cu tinerii, cu familiile, în diferitele sectoare ale societăţii. (Pasaje dintr-un articol apărut în „Lumina Creştinului”, august 2004).
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
